FacebookTwitterLinkedIn

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut Uniunii Europene să accelereze procesul de aderare al țării sale, avertizând că, pe fondul ingerințelor crescânde ale Rusiei în afacerile interne ale republicii, există riscul pierderii libertății și al unei eventuale ocupații, relatează EFE, citată de Agerpres.

„Sperăm că UE va lua o decizie înainte de a fi prea târziu”, a declarat Maia Sandu marți, într-un discurs susținut în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la Strasbourg.

Șefa statului moldovean a subliniat că apartenența la Uniunea Europeană reprezintă o garanție de securitate pentru țările mici. „Pentru a te simți în siguranță, trebuie să faci parte din UE”, a afirmat Sandu, adăugând că Republica Moldova dorește ca procesul de aderare „să se miște mai repede”, având în vedere contextul regional „periculos”.

Întrebată dacă reunificarea cu România ar putea reprezenta o cale alternativă pentru o integrare mai rapidă în UE, Maia Sandu a evitat un răspuns direct, reiterând că Republica Moldova rămâne „pe deplin angajată” pe parcursul european și că obiectivul său este integrarea „în lumea liberă”.

Președinta a afirmat că autoritățile de la Chișinău au început deja implementarea reformelor necesare alinierii la acquis-ul comunitar și vor continua acest proces, dar a avertizat că situația internă rămâne îngrijorătoare. „Nu vrem să fim ocupați de Rusia”, a spus Maia Sandu.

În analiza sa prezentată în fața APCE, organism al Consiliului Europei și nu al Uniunii Europene, Maia Sandu a vorbit despre existența a două războaie cu care se confruntă Europa: războiul militar declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și un „război hibrid” împotriva democrațiilor, bazat pe dezinformare, manipulare și ingerințe politice.

„Republica Moldova se află în prima linie a acestui al doilea război”, a avertizat președinta, acuzând Moscova de operațiuni de influențare a alegerilor parlamentare din septembrie și susținând că Rusia ar fi alocat pentru aceste acțiuni resurse echivalente cu aproximativ 2% din PIB-ul Republicii Moldova.

Referindu-se la regiunea separatistă Transnistria, unde sunt staționate trupe ruse, Maia Sandu a reiterat că soluționarea conflictului trebuie să fie una pașnică, dar a subliniat că situația rămâne complicată din cauza refuzului Rusiei de a-și retrage trupele considerate „staționate ilegal” pe teritoriul Republicii Moldova.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.