FacebookTwitterLinkedIn

O navă cu cereale a plecat astăzi din portul Odessa spre Liban, protejată de un acord de trecere, au spus oficiali ucraineni și turci.

Aceasta este prima plecare din port a unei nave de când Rusia a blocat ieșirea la Marea Neagră acum cinci luni. Potrivit Reuters, ministrul ucrainean al afacerilor externe a spus că azi este “o zi în care lumea respiră ușurată”, mai ales pentru țările amenințate puternic de deficitul de alimente și de foametea determinată de perturbarea livrării de cereale.

Plecarea navei din Odessa a fost posibilă după ce Turcia și Națiunile Unite au intermediat luna trecută un acord de export pentru cereale și pentru fertilizatori între Rusia și Ucraina. Acesta poate fi considerat un mare triumf diplomatic într-un conflict care nu pare să aibă nici o rezoluție la orizont.

“Prima navă cu grâne a părăsit portul,” a spus ministrul infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. “Astăzi Ucraina și partenerii ei au mai făcut un pas să prevină foametea mondială.” Nava se va îndrepta spre Liban după ce va trece prin Strâmtoarea Bosfor.

Invazia Ucrainei de către Rusia în 24 februarie a dus la o criză mondială a alimentelor și a energiei, iar Națiunile Unite au avertizat de multe ori în acest interval asupra riscului de foamete care există în multe țări din lume din această cauză. 

Rusia și Ucraina au împreună aproape o treime din exporturile globale de grâu, însă sancțiunile impuse asupra Rusiei de către Vest au determinat imposibilitatea navelor ucrainene să părăsească porturile. Acordul de liberă trecere a navelor cu cereale, recent încheiat, are în vedere intrările și ieșirile din porturile Odessa, Chornomorsk și Pivdennyi.

Moscova a negat că este responsabilă pentru criza mondială a alimentelor și a dat vina pe Vest pentru sancțiunile impuse, care au încetinit exporturile, și pe Ucraina, care și-a minat porturile. Kremlin a numit plecarea navei Razoni de astăzi din portul Odessa drept o veste “foarte pozitivă”.

Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a spus că nava va ancora mâine în Istanbul și va fi inspectată de o echipă formată din reprezentanți ai Rusiei, ai Ucrainei, ai Națiunilor Unite și ai Turciei. “Nava va primi liberă trecere câtă vreme nu va apărea nici o problemă,” a spus Akar.

Oficialii președinției ucrainene au spus că în porturile de la Marea Neagră sunt blocate 17 nave, care au aproape 600,000 de tone de cargo, în majoritate cereale. Mai multe nave vor ieși din port în zilele care urmează, a spus Kubrakov.