Luni,9 noiembrie, greva Lufthansa se va desfășura între 3:30 GMT și 22:00 GMT la aeroporturile din Frankfurt și Dusseldorf, iar la Munchen până la 23:00 GMT. Totuși, angajații subsidiarelor Lufthansa – Swiss, Australian Airlines, Eurowings, Germanwings, Air Dolomiti, Brussels Airlines și Cityline- nu participă la mișcarea de protest, iar zborurile acestora nu vor fi afectate.
Compania aeriană Lufthansa a intrat în grevă vineri, 6 noiembrie, după ce sindicatul personalului navigant (UFO) a început mișcările de protest din cauza eșecului negocierilor cu conducerea. Scopul acestora este de a-şi apăra revendicările cu privire la salarii, pensii și condiții de muncă. Din cauza anulării zborurilor, aproximativ 1.600 de pasageri și-au petrecut noaptea în hub-ul din Frankfurt. Cu toate că duminică s-au desfășurat normal cursele aeriene, de luni, angajații companiei aeriene continuă greva.
Conducerea Lufthansa se va întâlni luni pentru a discuta consecințele grevei, una dintre cele mai lungi din istoria companiei.Dacă negocierile dintre sindicat şi conducerea companiei eşuează, aceasta ar urma să se încheie abia în 13 noiembrie.