Nu cred că vacanțele care rămân în sufletul copiilor sunt neapărat cele mai luxoase, cele mai spectaculoase sau cele mai atent planificate. Cred, mai degrabă, că sunt cele în care copilul se simte liber, văzut, iubit și parte dintr-o poveste de familie.
articol de Ela Crăciun, prezentatoare TV, blogger, mamă a trei copii și o exploratoare a bucuriilor simple
Verile de demult
Când am primit tema acestui articol, primul meu impuls nu a fost să mă gândesc la destinații, la activități sau la liste de lucruri „de făcut” vara cu copiii. M-am gândit, instinctiv, la vacanțele mele. La verile de demult. La vacanțele petrecute la bunici, unde stăteam toată ziua afară, mergeam la gârlă, în pădure cu bunicul, printre animale, și aveam sentimentul acela greu de explicat astăzi, dar imposibil de uitat: că vara nu se termină niciodată. M-am gândit la taberele organizate în fiecare an de învățătoarea mea și la vacanțele cu părinții mei, la drumurile spre mare începute în zori, într-o vreme în care entuziasmul era atât de mare încât nici nu dormeam în noaptea de dinainte.
Îmi amintesc și acum detalii care, privite din exterior, par mici: porumbul fiert de pe plajă, coada la clătite, joaca din spatele blocului, fără telefoane, fără program. Dacă la 44 de ani aceste imagini sunt încă vii, înseamnă că au construit ceva în mine. Nu au fost doar vacanțe, au fost bucăți de viață.
Vacanța nu este o destinație, ci o stare
Poate că exact acesta este lucrul pe care ar trebui să îl înțeleagă părinții: vacanța de vară nu este doar o pauză de la școală, ci un spațiu în care se construiesc amintiri, autonomie, relații și, uneori, cele mai solide forme de fericire. Eu am trei copii și văd foarte clar că nu există o singură formulă de vacanță reușită. Copiii nu au aceeași vârstă și nu vor ține minte aceleași lucruri. Cel mare are deja 20 de ani și, chiar și acum, vacanța de vară înseamnă pentru el măcar o săptămână cu noi. Cei mici trăiesc vacanța cu mai multă joacă și descoperire. Dar ceea ce încerc să le ofer tuturor este același sentiment: că vara înseamnă libertate și bucurie.
Bunicii, vara autentică
Copiii mei au încă bunici la țară și îi las cât pot de des să stea acolo. Mi se pare esențial să cunoască viața simplă, ritmul mai lent, contactul direct cu natura. Există o liniște în aceste vacanțe pe care nicio destinație exotică nu o poate înlocui. În același timp, îi trimitem în tabere. Cred enorm în această experiență, pentru că oferă ceva ce familia nu poate: autonomie. Copilul învață să se descurce, să se adapteze, să lege prietenii și, mai ales, învață că poate.
Concediu în familie, relaxare și descoperire
Nouă ne place marea, dar nu transformăm vacanța într-o simplă mutare pe un alt șezlong. Încercăm să le combinăm: dimineața plajă, după-amiaza explorare. Anul trecut, în Mallorca, acest echilibru a fost perfect. Anul acesta ne dorim
și Norvegia, pentru că vacanța înseamnă și descoperirea
altor lumi. Aici apare provocarea părinților: cum găsim echilibrul între odihnă și experiențe. Nu cred în vacanțele transformate în program, dar nici în verile goale, dominate de ecrane. Copiii au nevoie și de libertate, și de experiențe care le hrănesc curiozitatea.
Timpul care apropie
În fond, acesta este marele câștig al verii: timpul împreună. Vara încetinește ritmul
și readuce familia în jurul momentelor reale. Poate că, peste ani, copiii nu își vor aminti toate destinațiile.
Dar își vor aminti cum s-au simțit. Că au fost iubiți. Că au fost împreună. Pentru că, până la urmă, vacanțele care
cresc copii fericiți nu sunt cele perfecte. Sunt cele care devin o poveste de purtat toată viața.
Ce rămâne dintr-o vacanță
Destinațiile. Nu hotelurile rămân în memorie, ci sentimentele, emoțiile, descoperirile. Libertatea. Vacanțele în care copilul se simte liber, iubit și parte dintr-o poveste de familie sunt cele care construiesc cu adevărat. Amintirile. Ele nu se măsoară în kilometri, ci în momente trăite împreună.
