
Potrivit reprezentanților BVB, aproape 30 de companii s-au listat la Bursă anul acesta, comparativ cu tendința din anii trecuți de două-trei firme pe an. Una dintre marile companii care a întreprins pași spre listare a fost și SC Visual Fan SA, care comercializează gadgeturi sub marca Allview. În urmă cu câteva săptămâni, compania a atras 15,5 milioane de lei de la investitori, într-o ofertă suprasubscrisă de 6 ori şi încheiată anticipat de brokerul TradeVille. Care sunt, însă, motivele pentru care un număr din ce în ce mai mare de companii aleg această variantă, în favoarea unor alternative?
“În primul rând, acesta este un efect al creșterii economiei românești și al maturizării tot mai multor companii, care au nevoie atât de capital suplimentar, pentru planuri de dezvoltare mai ambițioase, cât și de vizibilitate sporită”, consideră Lucian Peticilă, CEO Allview. Listarea la bursă aduce o serie de beneficii, consideră liderul, iar principalul efect pozitiv este accesul la finanțare pentru extinderea business-ului, pentru lansarea de noi produse inovatoare, pentru Research & Development (R&D) sau pentru expansiunea pe alte piețe.
De asemenea, beneficiile se încadrează și în zona de vizibilitate, accelerată în rândul clienților B2C și al partenerilor B2B. “Statutul de companie activă pe Bursă vine și cu un capital de prestigiu care se traduce tot prin facilitarea accesului la alte surse de finanțare. De exemplu, o companie listată, ale cărei rezultate sunt comunicate periodic, în mod transparent, poate găsi mai ușor cumpărători pentru obligațiunile sale, pe care să le listeze tot pe Bursă. Sau, dacă apelează la sistemul bancar, se poate bucura de condiții de creditare mai avantajoase”, adaugă el, pentru Forbes România.
Potrivit CEO-ului, listarea acțiunilor a fost cea mai bună variantă pentru Visual Fan de a atrage finanțare, în favoarea apelării la un fond de private equity sau alte surse: “Nu sunt de părere că ar exista o opoziție între diferite variante de finanțare, ci este vorba de o complementaritate. O companie listată nu este, neapărat, una care nu va mai apela la credite bancare, la fonduri UE sau chiar la scheme de sprijin guvernamental, mai ales în circumstanțe economice speciale, precum cele atrase de pandemia COVID-19”. În ceea ce privește fondurile de private equity, el spune că atragerea lor în acționariat este o opțiune de luat în considerare de către companiile care au nevoie de know-how, de sprijin în restructurarea business-ului sau de facilitarea accesului pe piețe externe.
Pentru Visual Fan, acceptarea la tranzacționare pe piața AeRO urmează în câteva săptămâni, sub simbolul bursier ALW. Până atunci, însă, compania s-a bucurat de atragerea de capital printr-un plasament privat, iar vizibilitatea a crescut considerabil. “Listarea acțiunilor, care va urma majorării de capital social și a plasamentului privat, a fost cea mai bună variantă prin care Allview să atragă finanțare”, mai menționează Lucian Peticilă.
Drept urmare, decizia pare o rampă de lansare. Visual Fan are obiective ambițioase pentru viitor, în urma listării la Bursă. “Obiectivul principal este să punem <la lucru> capitalul atras de la investitori, având mai multe direcții către care ne vom îndrepta. Astfel, pe termen scurt (2021/2022), ne propunem să devenim lideri pe piața românească de Smart TV-uri cu Android TV™ și Google Play Market”, mai spune CEO-ul. Complementar, extinderea capacităților de producție, dezvoltarea produselor și serviciilor, dublate de investiția în Departamentul de Cercetare și Dezvoltare, se vor ridica în următorii ani la aproape 2 milioane de euro.
Anul trecut, Visual Fan SRL a înregistrat o cifră de afaceri de peste 82,75 milioane de euro (404,61 milioane de lei), cea mai mare din istoria de 19 de ani a companiei. În ceea ce privește profitul net, valoarea a ajuns la 4,88 milioane de euro (23,86 milioane de lei). Brandul Allview este prezent pe piață din 2004, operând în România, Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Republica Cehă, Malta, Grecia, Lituania, Letonia și Estonia.