Lucian Azoiţei, Fondator și CEO Forty Management, spune că, în ultimele cinci luni de pandemie, s-a simțit ca într-un “roller coaster”. Deși are ceva experiență în acești 30 de ani de capitalism, de multe ori nu poate anticipa ce urmează să vină. Însă, ca și companie au fost oarecum privilegiați pentru că au avut un proiect de mari dimensiuni, ce se ridica la o valoare de 24 de milioane de euro, care a fost vândut integral în momentul în care a venit pandemia.
“Ce mă bucură este că a existat o susținere permanentă din partea băncilor. Nu am simțit nici un fel de emoție din partea lor. Mi-a fost un pic teamă vizavi de eventualele finanțări asigurate clienților noștri, dar se pare că și aici Guvernul a rezolvat oarecum situația și acum simt că ne reîntoarcem într-o normalitate, învățăm să trăim cu acest virus. Lumea nu va mai fi la fel. Lumea se schimbă, are o altă perspectivă, trăim alte paradigme, dar intrăm într-o normalitate și ăsta este un lucru extraordinar de bun”, punctează antreprenorul.
Pandemia de COVID-19 a produs schimbări majore și în modul în care oamenii își privesc locuințele. Astfel, Lucian Azoiței consideră că nu vor mai exista dezvoltări imobiliare mari fără facilități, pentru că oamenii nu mai merg neapărat în oraș, ci își doresc micro-comunități în jurul locuințelor, care să le permită să trăiască decent, să trăiască o calitate a locuirii bună fără ca să acceseze neapărat toate facilitățile orașului.
Pe de altă parte, acesta pune accent pe faptul că actuala criză este una sanitară și nu economică, ceea ce ar putea reprezenta un avantaj pentru piața de imobiliare din România.
“Trăim o paradigmă extraordinară. Avem foarte mulți bani în piață și în același timp vorbim de criză. Dobânzile scad spre zero și noi vorbim de criză. De fapt, nu este o criză economică în sensul pur al cuvântului, este o criză medicală. În momentul în care se găsește rezolvarea acestei crize medicale lucrurile vor reveni la normal”, continuă el.
În plus, un alt factor important de luat în considerare este și stabilitatea prețurilor din ultimii zece ani. Antreprenorul susține că nu există pe nicăieri în această lume ca un preț să fie stabil timp de zece ani, când numai rata inflației poate atinge 20-30 de procente.
“Odată cu stabilitatea acestor prețuri, eu văd că a crescut o generație nouă de dezvoltatori, o generație care nu vine din domeniul construcțiilor cum a fost până în 2009. Vine din domeniul bancar, vine din domeniul antreprenorial pur, vine din cu totul și cu totul alte domenii și a venit cu principii de business clare. Noi românii suntem privilegiați pentru că piața românească de real estate este o piață atipică, nu funcționează după aceleași țeluri ca piața din Occident”, mai spune Lucian Azoiței.
De asemenea, în ultimii zece ani a crescut și numărul dezvoltatorilor imobiliari. “Au fost dezvoltatori care au construit două mii de apartamente în fiecare an, în perioadă de criză. Este o nebunie dacă stai să te gândești raportat la piață”.
Dar, cu toate că există resurse financiare foarte mari, există și un cost al intrării pe piață în această industrie. Așadar, dacă până acum costul era foarte scăzut, astăzi costul de intrare necesită zeci de milioane de euro, bani pe care nu-i găsești chiar atât de ușor ca în alte țări.
“Simt necesitatea ca și zona financiară să vină în spate la nivelul la care a evoluat atât de repede zona de real estate. Nu avem încă produse și nu am ajuns la gradul de sofisticare ca piața financiară să țină pasul cu piața imobiliară așa cum se întâmplă peste tot în lume”, atrage atenția Lucian Azoiței.
În ceea ce privește relația cu finanțatorii, deja nu se mai pune problema unui singur finanțator, ci unui grup de finanțatori, pentru că planfonul maxim al oricărei bănci din România se oprește la sume de maxim câteva zeci de milioane de euro.
“La un proiect de asemenea anvergură deja te îndrepți către finanțatori externi alături de finanțatori locali și se creează un mix de finanțare. Cu bănci internaționale, grupuri internaționale, fonduri de investiții. Noi de exemplu suntem în tratative cu unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume”, mai precizează acesta.
Mai mult decât atât, omul de afaceri este de părere că circa 30% dintre oameni vor lucra de acasă de acum înainte, iar birourile vor fi folosite ca și un loc de socializare, de dezbatere sau de exprimare a ideilor.
“A lucra de acasă înseamnă un spațiu delimitat, undeva unde să ai această intimitate de a te putea concentra și a putea dialoga respectându-ți interlocutorul. Nu există aceste spații. Nu s-au construit astfel de imobile. Se vor face de acum înainte. Se vor face zonele acestea sociale, se vor face zone de office, ori în cadrul apartamentelor, ori în cadrul spațiilor comune ale apartamentelor”, consideră el precizând totodată că “se va modifica foarte mult zona imobiliară”.
Totodată și birourile se vor transforma, iar Lucian Azoiței subliniază: “Eu nu mai cred în birourile open space. Eu cred că ne vom reîntoarce la birourile de dinainte, acelea în care vei avea spațiul tău și vei avea intimitate pentru că dacă poți lucra într-un birou open space, poti lucra de acasă. Aici e de fapt cheia”.
Însă, chiar si cu această pandemie prețurile au rămas stabile, ceea ce arată că România este o piață sustenabilă și corectă din acest punct de vedere. În materie de oportunități, acesta susține că vor fi mult mai puține comparativ cu cele din 2009.
De curând, actuala guvernare a mărit plafonul pentru programul “Prima Casă” și l-a denumit “Noua Casă”. Deși există multe voci care susțin că acest program va duce la o majorare a prețurilor apartamentelor, Lucian Azoiței are o opinie diferită.
“Programul ăsta nu face altceva decât să încurajeze băncile locale să ofere credite în continuare. Deci, nu cred că va avea un impact masiv din punct de vedere al creșterii prețurilor asupra pieței pentru că, de fapt, clienții sunt destul de limitați. E o piață destul de mică, limitativă. E mai degrabă un mesaj de încredere din punctul meu de vedere transmis băncilor de către stat.”
Lucian Azoiței conchide recomandând antreprenorilor “să țină capul deasupra apei”, iar pentru a reuși acest lucru trebuie să înțeleagă foarte bine în ce moment se află.
“Business-ul nu e o chestiune în alb și negru, este o chestiune în secvențe. Mulți dintre noi poate trăim niște momente dificile, dar asta nu înseamnă că nu există soluții pentru rezolvarea acestora. Trebuie doar să înțelegem ce vrea piața, ce ne vor colegii, ce ne vor furnizorii și să încercăm să îmbinam toate aceste cerințe în așa fel încât să reușim să trecem de această perioadă dificilă. Într-un fel, pandemia asta ne-a autoreglat mai devreme decât era cazul. Și vom avea din nou un ciclu de creștere cel puțin în România, pentru că avem foarte mult de recuperat”, a concluzionat el.