Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

ForbesForward |
|

Lucian Alexe, General Manager Proleasing Motors: Pentru a ajuta financiar Spitalul Județean Ploiești vom aloca o sumă importantă pentru noi, în vederea susținerii eforturilor personalului medical

„Forbes România” invită antreprenori, manageri și companii să vorbească cum își desfășoară activitatea în această perioada dificilă, cum gestionează situația foarte fluidă, cum își tratează personalul, ce speranțe au, ce temeri și multe alte aspecte vitale.
 aboneaza-te
Lucian Alexe - GM Proleasing Motors

1.       Ce decizii de business a luat compania dvs de la izbucnirea epidemiei de coronavirus?

La momentul la care am conștientizat cât de gravă poate deveni situația – prima săptămână din martie – ne-am concentrat pe proiecția  cash-flow-ului pentru acest an în diferite scenarii, de la  optimist până la cel mai drastic: închiderea completă a activităților noastre pentru 3 luni și reducerea business-ului la 40% față de anul trecut.

Din fericire pentru companie si angajați  putem parcurge, cu unele măsuri raționale, acest an ce se anunță extrem de dificil.
Dacă vorbim de acțiuni concrete, am renunțat la toate cheltuielile neesențiale, am stopat câteva proiecte aflate în faza de început și am reușit să eliberăm stocurile de cât mai multe mașini.

Ne concentrăm în egală măsură pe încasarea creanțelor, dar și pe asigurarea unei continuități a relațiilor cu partenerii noștri, clienți sau furnizori.

Până la acest moment avem un plan de adaptare a capacităților de service la solicitările clienților, însă ne propunem să asigurăm continuitatea serviciilor nostre în toate cele 5 locații. De asemenea, avem un plan de funcționare și de asigurare a mobilității clienților, chiar dacă vreuna din locațiile noastre se închide, prin transferul solicitărilor venite din partea acestora către cele ce rămân în funcțiune.

2.      Care sunt măsurile pe care compania dvs le-a luat în sprijinul angajaților de la izbucnirea epidemiei de coronavirus?

În primul rând am discutat cu fiecare dintre cei 163 de angajați despre măsurile care necesită a fi implementate pentru a preveni răspândirea virusului, atât în viața personală, cât și în companie.

În companie am implementat un set de măsuri organizatorice de prevenție (telemunca, eliminarea deplasărilor, reducerea contactelor directe cu clienții sau furnizorii) și un set de măsuri de natură sanitară. Am achiziționat și pus la dispoziția angajaților și clienților dezinfectanți pentru uz uman, dar și pentru dezinfectarea spațiilor de lucru și a mașinilor care intră sau ies din atelierele noastre.

3.    Care ar fi măsurile guvernamentale ce ar trebui luate în următoarea perioada de timp pentru atenua efectele negative ale coronavirusului asupra activității din sectorul în care activați.

Cred că la acest moment cel mai important lucru pe care guvernul trebuie să îl asigure este legat de măsuri ferme, planificate și atent monitorizate din punct de vedere al implementării, pentru a încerca restricționarea răspândirii virusului. În același timp, continuarea programului RABLA cu simplificarea procedurilor este extrem de important pentru noi. De asemenea, amânarea termenelor de plată pentru TVA și impozitul pe profit ar constitui garanția asigurării lichidităților pentru plata salariilor angajaților dar și, la fel de important, a datoriilor scadente față de furnizori.

4.   Care sunt scenariile posibile pe care le vedeti pentru business-ul dvs daca epidemia continua si/sau ia amploare? Dar pentru intreaga economie romaneasca?

În cel mai rău caz ne așteptăm, așa cum am spus, la închiderea activității pentru 2-3 luni (exclusiv ca urmare a unor decizii ale autorităților) și la diminuarea drastică a business-ului.  Ne propunem însă, chiar și în aceste condiții extreme, să nu renunțăm la angajații noștri, alături de care am construit în timp, cu eforturi comune, ceea ce este astăzi Proleasing Motors. Oamenii noștri reprezintă astăzi cele mai importante valori ale companiei și îi vom păstra cu orice preț și le vom asigura, oricare ar fi măsurile luate de guvern, cel puțin o parte din salarii. În urmă cu ceva vreme am declarat că Proleasing Motors și eu personal considerăm business-ul ca un maraton și că ne “antrenăm„ permanent pentru a-i face față. Acum maratonul s-a transformat în ceva extrem, de genul celor în care Andrei Roșu sau Tibi Ușeriu au ieșit învingători, dar vom trece ca și ei linia de finish, oricât de lung și greu va fi traseul.
În companiile  antreprenoriale din țară, cei ce nu au suficient cash pentru plata salariilor și a furnizorilor pentru următoarele 3-4 luni cred că vor avea dificultăți în a face față perioadei următoare.

5.   Cum credeti ca ati putea ajuta comunitatea – sociala si/sau de business?

În primul rând încercăm să transmitem către oamenii din comunitate îndemnuri la rațiune și calm. De asemenea, îi asigurăm pe cei ce au nevoie de menținerea mobilității de faptul că suntem pregătiți să le rezolvăm problemele. Și, nu în ultimul rând, ne vom achita furnizorii și nu vom invoca drept scuză situația dificilă în care ne găsim cu toții.

Pentru a ajuta financiar Spitalul Județean Ploiești vom aloca o sumă importantă pentru noi, în vederea susținerii eforturilor personalului medical.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii