Luchi Georgescu este acționarul majoritar al companiei Beciul Domnesc (fostul Vincon Vrancea), cel mai mare producător de vin ca volum din țară, și al producătorului de mezeluri Meda Prod 98.
Se numără printre primii antreprenori români care și-au început activitatea imediat după Revoluția din ’89. Este absolventă ASE (Facultatea de Comerţ) și a lucrat înainte de 1989 în comerțul exterior, fiind specializată pe relația cu țările din CAER.
A intrat în afaceri pe cont propriu, fiind primul importator român al unor branduri precum cafeaua solubilă Elite și ciocolata Milka. Din august 2021, producătorul de vinuri Vincon Vrancea și-a schimbat numele în Beciul Domnesc.
Noua identitate așază Beciul Domnesc simultan în tradiție și contemporaneitate, cu promisiunea că vor fi oferite consumatorilor produse de calitate care să surprindă cât mai bine personalitatea distinctă şi versatilitatea vinului.
În 2020, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 97,5 milioane de lei, în creștere cu 6,3% față de anul precedent. Conform datelor existente, cifra de afaceri în 2020 s-a ridicat la 217,7 milioane de lei.