Investitorul imobiliar Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, a închiriat 1.200 mp în clădirea Globalworth Plaza companiei LSD Group.
LSD Group este o companie românească de construcții și amenajări care activează în 9 țări din regiune. Tranzacția a fost încheiată pe o perioadă de 6 ani, anunță dezvoltatorul.
Portofoliul LSD Group cuprinde peste 175.000 mp de amenajări în peste 250 de proiecte, iar printre clienți se numără Bursa de Valori București, Burger King, Guerlain, HTEC, Kaufland, KFC, LPP, Metro, Montblanc, Pepco, Popeyes, Profi și alții.
Potrivit lui Bogdan Haiduc, CEO al LSD Group, mutarea birourilor “reflectă dezvoltarea companiei atât în România, prin investițiile multiple din ultimii ani, cât și global, prin operațiunile internaționale estimate să contribuie cu peste 30% la veniturile noastre până în 2024.”
Globalworth Plaza este amplasată la intersecția Blv. Barbu Văcărescu cu Șoseaua Pipera și este al treilea cel mai înalt turn situat în noul Central Business District. Printre chiriașii săi se numără Anima, Cegedim, AC Nielsen, Coface Romania, Patria Bank, Printec și alții. Globalworth Plaza a fost complet renovată în 2017 și a primit acreditarea BREEAM Excellent.