Sau de ce am construit un festival pentru Cella Delavrancea
Pornind pe firul istoric și biografic al Cellei Delavrancea, am descoperit o personalitate fascinantă, o femeie care a traversat un secol de viață și mai multe lumi: muzicale, culturale, sociale, politice. Cu cât am cercetat mai multe documente de arhivă, mai multe articole din presa vremii, cu atât mi-a devenit mai greu să o poziționez într-o singură definiție. Pianistă. Scriitoare. Memorialistă. Cronicar muzical. Pedagog. Martor al unor epoci. Fiecare dintre aceste descrieri îi este potrivită, dar, în același timp, niciunul nu o cuprinde pe de-a-ntregul.
Tocmai de aici a început ideea ediției din acest an a Festivalului AICI A STAT, de la dorința de a recompune, pentru 10 zile, mozaicul vieții acestei mari personalități, Cella Delavrancea. Vom porni de la recitaluri de muzică clasică și vom ajunge la literatura și cronicile Cellei, vom explora documente de arhivă într-o expoziție și vom ajunge la o casă, vom porni de la o fotografie și vom ajunge la o stradă a Bucureștilor de odinioară. Vom privi orașul și scena culturală europeană prin memoria Cellei Delavrancea. Iar Cella ne oferă un privilegiu rar: prin lentila ei putem privi cultura română pe o durată de peste un secol.
Între 8-18 octombrie, șapte evenimente culturale, recitaluri, serate culturale, o expoziție, un colocviu și două tururi ghidate, se vor derula în unele dintre cele mai valoroase spații de patrimoniu ale Capitalei, precum Ateneul Român, Palatul Șuțu, Muzeul Theodor Aman, Galeria Madrigal și Muzeul Național al Literaturii Române. Prilejul: se împlinesc 80 de ani de la debutul literar al Cellei Delavrancea, prin volumul său de nuvele Vraja, și 35 de ani de la trecerea sa în eternitate. Ne oprim, admirăm și ne-nclinăm.
Ce poate însemna să trăiești un secol?
Longevitatea Cellei Delavrancea este unul dintre aspectele care fascinează. Discutăm enorm astăzi despre longevitate, despre secretul tinereții fără bătrânețe, ca în basmul lui Victor Eftimiu (pe care ea chiar l-a cunoscut). Iar Cella a fost primul artist român ajuns să participe la celebrarea propriului centenar. Născută în 1887 și plecată dintre noi în 1991, după căderea regimului comunist, ea a cunoscut lumi care, privite astăzi, par aproape imposibil de cuprins într-o singură biografie.
Ce rămâne dintr-un om după o sută de ani? Ce se transmite? Ce dispare? Ce poate fi recompus?
Răspunsurile au început să apară după o amplă cercetare: în scrisorile păstrate în arhiva Muzeului Național al Literaturii Române, într-o dedicație pe o fotografie, într-un plic cu sigiliul desfăcut, într-o fotografie, într-un articol de presă, într-o carte, la o anume adresă din București. Cercetarea pentru festival a devenit astfel, treptat, o investigație cu aer romantic. I-am descoperit pe cei trei soți ai săi: diplomatul Viorel Virgil Țilea, bancherul Aristide Blank și politicianul și moșierul Filip Lahovary. Am descoperit legăturile sale cu personalități remarcabile ale epocii: Pierre Raindre, Nae Ionescu, Octavian Goga, Theodor Pallady, pe care i-a admirat și care, la rândul lor, au admirat-o extraordinar.
Corespondența Cellei
Printre documentele care mi-au rămas cel mai aproape de suflet sunt scrisorile.
În patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române am găsit, între altele, o scrisoare a Martei Bibescu către Cella Delavrancea. Dincolo de frumusețea obiectului în sine, hârtia, scrisul, gestul epistolar, asemenea documente refac o lume intelectuală în care relațiile dintre oameni se construiau prin cuvinte așternute pe hârtie. Martha Bibescu îi scria Cellei în franceză direct de la Mogoșoaia pe care o iubea atât de mult: „Încât nu pot fi acolo fără să mă obosesc din cauza excesului de atenție pe care îl acord fiecărui lucru […] Când vă voi revedea? Dumneavoastră, care sunteți închisă în această lume atât de necunoscută, pe care eu aproape că am părăsit-o ca într-un vis?”
În alte documente am surprins prietenia Cellei cu pianista Silvia Șerbescu și cu fiica ei, Liana Șerbescu, căreia i-a fost profesoară. Silviei Șerbescu i-am dedicat prima ediție a festivalului. Pentru mine, această confluență între cele două ediții este cheie pentru memoria culturală pe care o evoc prin poveștile care încep cu „Aici a stat”: continuitate, un fir care unește generații.
Cele două mari pianiste și reprezentante ale școlii pianistice românești sunt legate prin arhive și prin istoria muzicii. Corespondența pe care am cercetat-o apropie cele două viziuni artistice, și ne invită să descoperim o relație personală și profesională, colegialitate, susținere, afecțiune. Cella Delavrancea îi scria Silviei, printre altele: „Pentru multe alte plăceri artistice aș avea să-ți mulțumesc, dar trece timpul, cu viteză de nebun, hârtia se acoperă de semne, creionul nu mai are vârf… rămân încărcată cu sentimentele mele de admirație și prietenie rugându-te să le ghicești și să te bucuri de ele”.
O amplă corespondență a fost păstrată între regina Maria și Cella Delavrancea, scrisori ce sunt subiectul unei cărți apărute în 2022: Corespondența Regina Maria cu Cella Delavrancea (1913-1937). A rămas mărturie posterității și corespondența dintre Cella și al treilea său soț, Filip Lahovari: volumul Scrisori către Filip Lahovari, publicat în 1998, dovedește un limbaj tandru, cald și în același timp ancorat în realitatea epocii.
Din arhivă, în expoziție
Din studierea acestor cărți, documente, manuscrise, scrisori, fotografii, bilețele scrise în creion sau stilou și vederi poștale, s-a născut și expoziția în aer liber numită „Universul Cellei Delavrancea”, pe care o organizăm pe gardul Palatului Șuțu, parte din Muzeul Municipiului București. Mii de oameni vor vedea expoziția când vor trece prin Piața Universității, punctul zero al Capitalei, și se vor delecta cu fragmente din mărturii, documente, cu fotografii care recompun lumea acestei mari personalități. Expoziția va fi deschisă din data de 8 octombrie și va împrumuta ceva din apropierea pe care o simți atunci când citești o scrisoare scrisă de mână sau privești o fotografie care nu fusese destinată neapărat posterității. Arhiva are această putere extraordinară: te introduce în intimitatea unui alt univers, vecin cu al tău. Expoziția urmărește mai multe dintre firele care au format-o pe Cella: familia, muzica, scrisul, prieteniile, lumea artistică în care a activat și impresiile sale asupra lumii.
Adresele Cellei
Pentru mine, aproape orice cercetare ajunge, inevitabil, la o adresă. În festivalul AICI A STAT, festival dedicat patrimoniului, muzicii clasice și educației culturale, casele istorice devin personaje, sunt parte din dramaturgia evenimentelor. De aceea organizăm tururi ghidate pe urmele Cellei și evenimente în case de patrimoniu cu poveste.
Plăcuța memorială de pe casa Cellei de pe strada Mihai Eminescu (la nr. 151, acolo unde a trăit în ultima parte a vieții, vizavi de casa surorii sale, Henrietta Delavrancea) mi-a provocat o serie de întrebări: am vrut să înțeleg și care sunt celelalte case unde a locuit, unde a copilărit, pe unde a mers, ce clădire vedea de la fereastră. Am aflat citind memoriile sale și corespondența. A locuit pe Icoanei, pe strada numită astăzi Calderon (în trecut Polonă și apoi Alexandru Sahia), a locuit pe Caimatei. A locuit la Berlin la Caragiale, în 1913. A locuit la Paris, unde a și studiat. A locuit la Cairo, unde Filip Lahovari, al treilea soț al său, a fost ministru plenipotențiar. O succesiune de adrese și o succesiune de prilejuri de a săpa prin amintiri. Un fragment din memoriile sale mi se pare evocator pentru universul ei domestic bucureștean: „În hol, toată mobila era veche, masa din mijloc, scaunele, canapeaua mare zgâriată la margini de pisicile noastre, franjurile atârnau naiv sub privirile distante ale musafirului. O sobă de fontă cu pântec rotund și înroșit încălzea odaia în care ne adunam seara cu mama”.
Locuri cu memorie. Programul Festivalului AICI A STAT
Am construit Festivalul AICI A STAT pornind de la ideea că muzica poate reactiva amintiri, impresii, trăiri. Un recital într-o clădire istorică, într-un spațiu cu propria sa memorie, surprinde emoția contopirii istoriei în dialog cu muzica. În ediția dedicată Cellei Delavrancea, această relație dintre muzică și spațiu devine și mai puternică, deoarece am ales muzee emblematice unde se vor derula evenimente-cheie din festival.
Vom purta poveștile Cellei printre sălile istorice din Palatul Șuțu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Național al Literaturii Române, Galeria Madrigal și Ateneul Român, locul unde a susținut Cella numeroase concerte și recitaluri. Iar noi ne întâlnim pe 13 octombrie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului, unde pianista de prestigiu Alexandra Silocea și violonistul austriac Johannes Fleischmann vor susține recitalul „Sub vraja Cellei”, onorând cei 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart.
Programul muzical este completat de recitalul susținut de tânăra pianistă Anastasia Maria Barbu, finalistă a competiției BBC Radio Scotland Young Classical Musician of the Year într-un duo alături de actrița Natalia Cebanu, care va interpreta fragmente din amintirile Cellei Delavrancea. Programul festivalului include, de asemenea, pe lângă cele două tururi ghidate, și expoziția dedicată Cellei, un colocviu și o serată organizată de Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial la Muzeul Theodor Aman și un eveniment realizat împreună cu Cantus Mundi, dedicat publicului tânăr.
Un festival despre o întreagă lume culturală
Cella Delavrancea a trăit 103 ani, dar povestea ei continuă să deschidă uși: spre muzică, spre literatură, spre Paris și Cairo, spre casele Bucureștilor și spre o lume culturală pe care încă o putem descoperi. Festivalul AICI A STAT este, anul acesta, o invitație de a trece pragul uneia dintre ele.
