FacebookTwitterLinkedIn

Lockheed Martin va realiza centrul de mentenanță a elicopterelor Black Hawk la Aerostar Bacău. Inițial discuțiile au demarat cu Romaero, care a pierdut contractul din cauza datoriilor. Tot la Bacău va fi și centrul pentru sistemele de rachete HIMARS și pentru avioane F-16.

Lockheed Martin în parteneriat cu Aerostar S.A. vor deschide un centru de întreținere, reparații și revizie (MRO) a elicopterelor Black Hawk în Bacău. Acesta va fi complet acreditat și operațional când cele șapte elicoptere S-70 Black Hawk vor sosi în România, în acest an, în baza contractului încheiat în ianuarie între cele două companii, potrivit anunțului făcut de cele două companii.

În cadrul discuțiilor inițiale, centrul trebuia să fie deschis la Romaero, care din cauza dificultăților financiare din ultima perioadă nu poate participa la licitații.

Ministerul Român al Afacerilor Interne a semnat un acord-cadru pentru o flotă de până la 12 elicoptere Black Hawk în noiembrie 2021, contract de circa 270 milioane de euro, pentru a răspunde nevoilor serviciilor de urgență ale țării. Pentru aceste elicoptere va fi necesară mentenanță.

Centrul MRO Black Hawk de la Bacău ar urma să permită creșterea gradului de pregătire și reducerea costurilor operaționale pentru elicopterele Black Hawk operate aici.

“Când va fi operațional, acest centru va contribui la crearea și menținerea locurilor de muncă înalt calificate în România. De asemenea, va permite creșterea gradului de pregătire și reducerea costurilor operaționale pentru elicopterele Black Hawk operate aici. Pe măsură ce căutăm să integrăm suportul pentru alte produse Lockheed Martin, anticipăm că acest centru  are un potential puternic de creștere în viitor,” a declarant Ray Piselli, vicepreședinte pentru afaceri internaționale la Lockheed Martin.
Producătorul american a finalizat un audit al companiei Aerostar Bacău și al instalațiilor sale, iar acum așteaptă o evaluare a planurilor instalațiilor de către autoritățile române. Angajații Aerostar au finalizat deja pregătirea MRO necesară la Academia de Training Sikorsky Lockheed Martin din West Palm Beach, Florida.

“Prin această nouă capabilitate, Aerostar va continua și va parcurge întreg procesul de preluare a activităților MRO necesare pentru noile aeronave din România și din regiune. Dorim să consolidăm poziția României pe această piață și să ne bazăm pe capacitățile și cunoștințele noastre tehnice pentru a stimula cooperarea cu alte companii românești din acest domeniu,” a declarat Grigore Filip, Președinte și CEO la Aerostar.

Construit la uzina PZL Mielec a Lockheed Martin din Polonia, elicopterul S-70 Black Hawk este folosit ca aeronavă utilitară de operatori din întreaga lume, având o versatilitate multi-misiune ridicată  și  navigabilitate de nivel militar, capabilă să opereze în condiții meteo extreme, ziua sau noaptea.

Tot la Bacău sunt cele mai mari șanse pentru a fi deschis centrul de mentenanță pentru sistemele de rachete HIMARS, pe care România le va achiziționa de la Lockheed Martin. Compania americană a semnat deja un acord în acest sens cu Aerostar. Acordul va fi pus în aplicare după ce Ministerul Economiei va face pașii necesari pentru desemnarea centrului de mentenanță.

Aerostar va putea asigura mentenanță și pentru avioanele F-16 cumpărate de România și ar urma să fie implicată și în procesul complex de instruire tehnică a piloților avioanelor F-16.