Cautare




, Contributor

ForbesForward |
|

Liviu Apolozan, Fondator DocProcess: “Viața i-a învățat pe oameni că transformarea digitală este o necesitate, nu un lux”

După ce și-a construit o carieră IT în Franța, Liviu Apolozan s-a întors în România cu idei noi și curajoase. În timpuri de criză, DocProcess a inaugurat o filială în Franța și își stabilește obiective ambițioase în domeniul transformării tehnologice.
 aboneaza-te
Liviu Apolozan - Fondator şi Preşedintele Consiliului de Administraţie DocProcess_taiat (1)

La începutul anului aveam de gând să devenim avocați ai transformării digitale, mai agresivi, mai orientați pedagogic, considerând că viteza de adoptare a noilor tehnologii este foarte lentă. Nu-mi închipuiam că un eveniment ca acesta va tulbura totul și va schimba și valorile și prioritățile în asemenea măsură, mărturisește Liviu Apolozan, Fondator şi Preşedintele Consiliului de Administraţie DocProcess, în cadrul ediției #51 din Seria de evenimente online de business Forbes Forward e·vent

Perioada pandemică nu a adus schimbări majore asupra companiei înființate în 2005. Liviu Apolozan își amintește faptul că dificultățile au intervenit în relația cu clienții, însă nu într-un mod vizibil: Fiind o firmă, în esență digitală, lucrul de acasă s-a făcut cu ușurință. Mai greu a  fost în relația cu actualii  și viitorii clienți, pentru că și aceștia au fost bulversați, chiar mai mult decât noi. Câteva săptămâni a fost o stare de incertitudine, după care, în câteva săptămâni lucrurile s-au așezat pe făgaș.

Cu toate acestea, fondatorul DocProcess face parte dintre vocile optimiste cu privire la această criză, înscriindu-se pe lista celor care au continuat strategia de expansiune, și nu au ales conservarea resurselor. Piața este doritoare de servicii digitale. A fost un efort mare, dar s-a realizat până la urmă“, declară Liviu Apolozan. Formarea echipei de conducere pentru biroul din Paris a avut loc înainte de izbucnirea crizei, spune omul de afaceri, însă recrutarea echipei comerciale s-a realizat în timpul izolării. Au înregistrat o întârziere de câteva luni, datorită nevoii de validare a candidaților, însă și-au îndeplinit scopul în luna august.

Rebranding în pandemie?

Deși poate fi văzut că o piedică în dezvoltarea companiei, procesul de rebranding a fost esențial pentru DocProcess.Era necesar să ne centrăm pe un discurs care să explice mai bine care e misiunea noastră, care e viziunea noastră și ce aducem diferit față de celelalte firme cu un profil apropiat, explică invitatul Forbes.

Scopul acestei campanii a fost accelerarea business-ului prin promovarea transformării digitale în rândul companiilor de orice mărime, adaugă acesta.

Obiective și predicții

Accelerare, acuratețe, fluiditate și noi servicii. Ăsta e viitorul pentru următorii ani”

Pentru următorii ani, DocProcess are în plan să finanțeze expansiunea pe alte continente și, pe deasupra, să finanțeze o diversificare a activităților și a serviciilor: Toată lumea știe că piața europeană e diferită de piața americană, preocupările sunt altele, adaptarea aceasta trebuie realizată pentru a avea o expansiune corectă.”

Din punct de vedere financiar, Liviu Apolozan prevede o continuă creștere: Pe 3 ani, țintim mărirea veniturilor recurente. Să crească de cel puțin 5-6 ori, ideal ar fi de 10 ori. Dacă se iese din pandemie anul viitor, cifra este realizabilă. Cifra de afaceri, este mai puțin importantă, probabil că va crește de 5-6 ori dar este un indicator secundar.”

Datorită vastei sale experiențe în domeniul IT, invitatul Forbes se autointitulează un rațional optimist, atât pentru sine, cât și pentru afacerea pe care o deține. El oferă câteva sfaturi companiilor mici care se confruntă acum cu o primă criză: Cred că nu este un secret pentru nimeni. Principala preocupare este cash-flow-ul. Fără cash-flow, repede dispar toate perspectivele. Dar în paralel cu cash-flow-ul, trebuie să ne gândim cum ieșim din criza. Această ieșire din criză poate să fie destul de haotică. Cum ieșim din criză? Cu servicii noi? Cu produse noi? Mergem pe cântecul pe care îl cunoaștem? Este o alegere a fiecăruia. Dar reflexia asta trebuie acompaniată de încercări, de sondaje, de sondaje a clientelei existente, a prospecțiilor. Ăsta e momentul esențial în orice criză: ieșirea din criză. Poate să fie un mare succes sau poate să fie sfârșitul.”

Oportunități apar, nu le vedem imediat, dar viteza noastră de reacție va condiționa succesul nostru, concluzionează Liviu Apolozan.

Care sunt pașii de urmat pentru automatizarea proceselor și renunțarea completă la utilizarea hârtiei?

Care sunt pașii de urmat pentru automatizarea proceselor și renunțarea completă la utilizarea hârtiei?LIVE pe Forbes Romania cu Liviu Apolozan, Fondator şi Preşedintele Consiliului de Administraţie DocProcess, în cadrul ediției #51 din Seria de evenimente online de business Forbes Forward e·vent Eveniment realizat cu susținerea: BMW România, Carrefour, Nespresso, Immofinanz, Catena – Farmacia Inimii, Teilor, Rompetrol, Chronolink, Banca TransilvaniaPartener tehnic: NETv#forbesforward #forbesromania #forbesforwardevent #forbesevents #ffl

Publicată de Forbes Romania pe Luni, 5 octombrie 2020

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii