FacebookTwitterLinkedIn

Publicul consumator așteaptă o scădere a prețurilor pe piața imobiliară, însă dezvoltatorii atrag atenția că acest scenariu este prea puțin probabil să se întâmple, în condițiile în care construcțiile din ultimii ani s-au realizat cu costuri mult mai mari, generate de pandemie și de conflictul din Ucraina.

Prețurile nu au cum să scadă, noi abia acum am ajuns ca la apartamentele din piață să fie prețurile din 2008. Când totul s-a scumpit, nu au cum să scadă prețurile imobiliarelor. Trebuie remarcat că în cazul a tot ce se livrează acum, având în vedere că un ciclu de construcție este undeva la doi ani de zile, s-a construit în perioadele cu creșteri de prețuri, atât la energie, cât și la materiale etc. Dacă puterea de cumpărare este din ce în ce mai mare, nu este logic să ne așteptăm la scăderi. Dacă un lucru s-a executat mai scump, nu poate fi vândut mai ieftin. Vorbim de dezvoltatori serioși, cu reputație, care au proiecte de calitate. Nu este corect să îi îndrumi pe oameni să creadă că vor scădea”, explică pentru Forbes România Liria Themo, Marketing Manager&Community Believer Atria Urban Resort.

Unitățile Atria Urban Resort, care se întinde pe 9 hectare în sectorul 1, pot fi achiziționare la un preț mediu pentru piața din București, respectiv între 89.000+TVA și 115.000+TVA pentru un apartament de două camere,. ”Suntem accesibili ca preț, mai ales dacă punem în balanță rata de accesibilitate. Faza a treia a construcțiilor noastre se încadrează energetic în clasa nZEB. Atragem clasa mijlocie, persoane axate pe partea de comunitate, familii cu copii, cupluri la început de drum, cărora li se potrivesc produsele noastre”.

Potrivit Liriei Themo, faza doi este aproape în întregime vândută, iar pentru faza trei, care se va finaliza în curând, Atria Urban Resort va livra în toamnă 350 de unități. ”Am avut contractări și precontractări pe faza a treia în valoare de peste 10 milioane de euro. Avem peste 100 de apartamente vândute pe faza a treia. Toate rezultatele noastre se pot vedea pentru că partenerul nostru, Evergent Investments este cotat la Bursa de Valori”.

În contextul actual, ”toată lumea vorbește de sustenabilitate, dar la finalul zilei, aceasta este compusă din trei elemente:cel de mediu, de environment, cel social, de relații umane și apoi cel tehnologic, economic. Ele trebuie să se întâlnească și de acolo rezultă sustenabilitate. Trebuie să menținem un echilibru între cele trei elemente și să rămână în continuare accesibile ca preț, pentru a nu ieși din tipar. În plus, noi plantăm copaci unu la unu cu numărul apartamentelor, deoarece calitatea spațiilor comune este foarte important ca să ai un mix de beneficii, de facilități”, completează Liria Themo.

Locuințele construite de Atria Urban Resort sunt preferate preponderent de familii, în special datorită spațiilor comune cu parcuri, piscină și verdeață, iar dezvoltatorul a remarcat o scădere de 25% în 2023 față de anul precedent. ”În pandemia de Covid, Atria a fost foarte căutată tocmai pentru aceste spații exterioare fabuloase și mari și aerisite”.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania