LinkedIn, platformă deținută de Microsoft, va concedia 668 de angajaţi din echipele sale de inginerie și financiar, în a doua rundă de disponibilizări din acest an a reţelei de socializare pentru profesionişti, pe fondul încetinirii creşterii veniturilor.
Reducerea afectează mai mult de 3% din cei 20.000 de angajaţi. Aceasta se adaugă la pierderile de zeci de mii de locuri de muncă din acest an în sectorul tehnologiei, în faţa unei perspective economice incerte.
LinkedIn:„În timp ce ne adaptăm structurile organizaţionale şi ne simplificăm luarea deciziilor, continuăm să investim în priorităţi strategice pentru viitorul nostru şi să ne asigurăm că oferim în continuare valoare pentru membrii şi clienţii noştri”, conform News.ro.
În trimestrul patru al anului fiscal 2023, veniturile LinkedIn au crescut cu 5% de la an la an, comparativ cu 10% în trimestrul precedent.
LinkedIn obţine venituri prin vânzări de anunţuri şi prin taxarea abonamentelor profesioniştilor în recrutare şi vânzări, care folosesc reţeaua pentru a găsi candidaţi potriviţi.