Compania Națională Aeroporturi București a încheiat deja un contract pentru livrarea de echipamente de control de securitate, care să permită inclusiv ridicarea restricțiilor asociate procesării lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs). Finalizarea operațiunilor de instalare și punere în funcțiune a acestor echipamente este estimată cel mai târziu în primul trimestru din 2026.
Procesul de livrare, instalare și punere în funcțiune a echipamentelor în cauză (EDS CB C3) se desfășoară în două etape – două loturi: un lot pentru Terminalul Plecări Extindere, respectiv un lot pentru Terminalul Plecări, progresiv, astfel încât operațiunile circumscrise înlocuirii echipamentelor existente cu cele noi să nu impacteze capacitatea de procesare a pasagerilor și bagajelor de cabină ale acestora, după cum au explicat reprezentanții companiei, citați de Agerpres.
Ridicarea restricțiilor asociate procesării LAGs este condiționată de finalizarea operațiunilor de instalare și punere în funcțiune a tuturor echipamentelor ce fac obiectul livrării. “Conform graficului de implementare a proiectului, finalizarea respectivelor operațiuni se va produce cel mai târziu în trimestrul I al anului 2026”, au precizat reprezentanții companiei.
Din perspectiva procesării LAGs, în contextul eliminării restricțiilor din prezent, reprezentanții CNAB au subliniat că articolele care vor genera alarme în urma controlului de securitate efectuat prin intermediul noilor sisteme EDSCB C3 vor putea fi acceptate la transport numai în condițiile în care, în procesul de control de securitate, alarmele în cauză sunt clarificate.
Ridicarea restricțiilor pentru lichide în bagajul de mână se va face doar în aeroporturile în care va fi instalat noul algoritm de detecție certificat.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.