FacebookTwitterLinkedIn

Lidia Chiracheș, Marketing Manager la Nespresso România, menționează că personalizarea și segmentarea avansată se numără printre cele mai importante oportunități în utilizarea inteligenței artificiale.

Forbes: Cât de important este marketingul digital în strategia generală de marketing a companiei dvs? Cum a evoluat ponderea marketingului digital, în ultimii 3 ani, comparativ cu investițiile în marketing outdoor, radio și TV?

Lidia Chiracheș: Marketingul digital este un pilon extrem de important în strategia generală de marketing a companiei noastre. Resursele alocate in aceasta directie cresc an de an, atat din punct de vedere bugete, cat si din punct de vedere structura si expertiza interna si a agentiilor cu care colaboram.

Marketingul digital ne permite să ne conectăm cu audiența noastră în moduri mai directe și mai personalizate decât oricând. Folosim diverse canale digitale precum site-ul Nespresso, rețelele sociale, email-ul și motoarele de căutare pentru a promova produsele și serviciile noastre, pentru a construi relații cu clienții și pentru a crește brandul nostru.

Forbes: Care considerați că sunt cele mai mari provocări și oportunități ale integrării Inteligenței Artificiale în strategiile de marketing ale companiei dumneavoastră?

    Lidia Chiracheș: Integrarea Inteligenței Artificiale în strategiile noastre de marketing aduce atât provocări, cât și oportunități semnificative, iar cheia este o abordarea corectă și echilibrată.

    Printre cele mai importante oportunități aș menționa personalizarea și segmentarea avansată. La Nespresso avem în plan anul acesta implementarea unor tool-uri avansate ce ne vor permite să analizăm și să înțelegem comportamentul și preferințele clienților într-un mod mai profund și să oferim experiențe personalizate și relevante.

    Cu toate acestea nu trebuie să neglijăm provocările – printre cele mai importante fiind colectarea și gestionarea datelor în contextul AI. La Nespresso se depun eforturi substanțiale și se iau toate măsurile pentru a prioritiza întotdeauna gestionarea acestor date într-un mod sigur și conform regulamentelor de protecție a datelor.

    Forbes: Ați realizat până acum campanii de digital marketing în care Inteligența Artificială a fost tehnologia principală? Dacă da, ne puteți povesti despre ce-a fost vorba și ce rezultate a generat campania?

    Lidia Chiracheș: Inteligența Artificială joacă un rol crucial în eficientizarea și îmbunătățirea performanței campaniilor noastre de marketing digital, algoritmi de machine learning fiind utilizați pentru o optimizare permanentă a acestora, fie că este vorba de canalele de comunicare, audiențe sau conținut.

    Aditional, AI este deja integrat în platformele de comunicare urmărind același interes comun de creștere a relevanței prin personalizare și adaptarea în timp real a conținutului în funcție de interesele și comportamentul utilizatorilor.

    Forbes: Cum mențineți echilibrul între utilizarea tehnologiilor avansate, cum ar fi IA, și păstrarea autenticității și umanității brandului companiei dvs?

    Lidia Chiracheș: Menținerea echilibrului între utilizarea tehnologiilor avansate, cum ar fi AI și păstrarea autenticității și umanității brandului nostru este o prioritate pentru noi.

    În toate eforturile noastre de marketing, ne asigurăm că rămânem fideli valorilor, misiunii și identității brandului Nespresso, iar in acest sens orice tehnologie pe care o folosim trebuie să se alinieze și să sprijine aceste elemente fundamentale.

    Chiar dacă folosim tehnologii avansate, nu neglijăm comunicarea umană. În acest sens încurajăm interacțiunea directă cu clienții noștri și prin intermediul canalelor de comunicare tradiționale, cum ar fi magazinele proprii, serviciul de relații cu clienții sau evenimentele offline.

    Adițional, în personalizarea experiențelor din mediul digital ne asigurăm că o facem cu sensibilitate și responsabilitate astfel încât tehnologia să ajute în crearea celei mai bune experiențe pentru consumatori.

    Și nu în ultimul rând evaluăm constant modul în care tehnologiile avansate, cum ar fi AI, influențează percepția și angajamentul clienților față de brandul nostru pentru a ne asigura că autenticitatea și umanitatea brandului nostru sunt păstrate.

    Forbes: În ce mod considerați că integrarea IA în strategiile de marketing afectează relația companiei cu consumatorii? Există riscul ca IA să creeze o distanțare între brand și consumatori?

    Lidia Chiracheș: Consider că o comunicare deschisă și autentică este cheia în menținerea unei relații pozitive și durabile cu consumatorii în era IA.

    Nespresso prioritizează transparența și respectul față de confidențialitatea datelor, oferă opțiuni clare de consimțământ și se asigură că interacțiunile cu consumatorii sunt personalizate și relevante, dar totuși autentice și umane.

    Forbes: Cum vedeți evoluția marketingului digital în următorii 5 ani, în special în contextul dezvoltării rapide a tehnologiilor de Inteligență Artificială?

    Lidia Chiracheș: În următorii 5 ani, se preconizează că marketingul digital va continua să se dezvolte rapid, iar AI va juca un rol din ce în ce mai important în transformarea marketingului.

    Printre cele mai importante trenduri sunt personalizarea avansată și îmbunătățirea experienței utilizatorului, automatizarea extinsă a proceselor de marketing și o analiză avansată a datelor pentru luarea deciziilor.

    Nespresso își propune să adopte și să integreze cu succes aceste tehnologii în strategia de marketing pentru a oferi experiențe personalizate și relevante care să satisfacă nevoile și așteptările în continuă schimbare ale consumatorilor.

    (23 aprilie 2024)