FacebookTwitterLinkedIn

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord în cursul nopţii de joi spre vineri asupra unei „foi de parcurs” care să introducă, în săptămânile următoare, măsuri pentru a stopa creşterea preţurilor la energie.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a declarat: „Avem acum o foaie de parcurs foarte bună”. La rândul său, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, s-a referit la „un acord asupra unui pachet de măsuri” care urmează să fie „tratate cu fineţe”.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a spus clar că, dacă miniştrii energiei nu ajung să se înţeleagă asupra unei versiuni finale, va fi nevoie de un nou summit al şefilor de stat, informează Agerpres.

Emmanuel Macron, președintele Franței, a declarat că mecanismele avute în vedere ar putea fi implementate „la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie”. El a estimat că liderii „au trimis pieţelor un semnal foarte clar al hotărârii şi al unităţii (lor)”.

Cei douăzeci şi şapte de lideri au convenit să favorizeze achiziţiile comune de gaze la nivelul UE, cu ideea că acestea rămân „voluntare”, dar acoperă cel puţin un nivel-ţintă „obligatoriu” de 15% din obiectivele de umplere a stocurilor UE pentru iarna 2023.