FacebookTwitterLinkedIn

OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) au finalizat lucrările de modernizare și reabilitare energetică realizate prin programul România Eficientă la Liceul Tehnologic din localitatea Vernești, județul Buzău.

Corpul de ateliere al școlii a fost adus la standardul nZEB (clădire cu un consum de energie aproape zero), printr-o investiție de aproximativ 1,3 milioane de euro. 

Proiectul face parte din cea de-a cincea etapă a programului România Eficientă, în cadrul căreia clădirile a 4 unități de învățământ vor fi modernizate și reabilitate energetic la standard nZEB cu susținerea financiară de peste peste 7,6 milioane de euro din partea OMV Petrom.

“Renovarea acestor școli la standarde nZEB ne demonstrează că putem avea un consum eficient și sustenabil de energie. Și că putem contribui cu toții la un viitor cu emisii scăzute de carbon”, a spus Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

“Prin finalizarea lucrărilor la Liceul Tehnologic Vernești, jud. Buzău, EPG își reafirmă angajamentul de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de învățare pentru elevii din România și la modernizarea infrastructurii sistemului de învățământ, care necesită investiții importante”, adaugă și Radu Dudău, director EPG și coordonator al proiectului România Eficientă.

Clădirea Liceului Tehnologic Vernești care a beneficiat de renovare aprofundată prin programul România Eficientă datează din anii 2000 și are o suprafață de ~300 mp. Corpul de clădire găzduiește atelierele și laboratoarele în care învață 140 de elevi, îndrumați de 20 de cadre didactice. 

Proiectul de modernizare a vizat rezolvarea a numeroase probleme importante legate de hidroizolația necorespunzătoare, care permitea apariția infiltrațiilor, termoizolația ineficientă și instalația de încălzire inadecvată, care generau disconfort termic și umiditate crescută, precum și neetanșeitățile tâmplăriei, care favorizau apariția condensului și dezvoltarea mucegaiului. Au fost incluse, de asemenea, înlocuirea sistemului de iluminat subdimensionat și adaptarea clădirii la normele în vigoare privind accesul persoanelor cu dizabilități.   

Consumul total anual de energie al clădirii va fi diminuat cu peste 60%, iar o parte din energia electrică necesară funcționării va proveni din surse proprii, regenerabile. 

Liceul Tehnologic din Vernești este cea de-a patra unitate de învățământ din sistemul public național care beneficiază de lucrări ample de eficientizare energetică la standard nZEB prin programul România Eficientă, după Liceul Tehnologic Energetic Elie Radu din Ploiești, Școala Gimnazială Liliești din Băicoi, județul Prahova, și Grădinița Zig-Zag din localitatea Ovidiu, județul Constanța.