Moneda națională s-a apreciat miercuri în raport cu euro și francul elvețian, potrivit cursului publicat de Banca Națională a României (BNR), citează Agerpres. Euro a fost cotat la 5,0558 lei, în scădere cu 0,29 bani (-0,06%) față de cotația anterioară, de 5,0587 lei.
Francul elvețian a pierdut, de asemenea, teren în fața leului, fiind calculat la 5,3903 lei, cu 2,41 bani (-0,44%) mai puțin decât marți, când se situa la 5,4144 lei.
Pe de altă parte, leul s-a depreciat în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4398 lei, în creștere cu 0,68 bani (+0,15%) față de ziua precedentă.
În ceea ce privește prețul aurului, acesta a înregistrat o ușoară creștere, gramul fiind evaluat la 479,8636 lei, față de 478,6971 lei în sesiunea precedentă.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.