FacebookTwitterLinkedIn

Mihai Tudosă

Șef Serviciu Tehnic Proiectare, Electroputere VFU Pașcani

Ingineria nu este doar o profesie – este un angajament total, într-o industrie în care se aplică, fără excepție, zicala „Totul sau nimic!”. Este nevoie de rigoare, pasiune și, mai ales, de curaj.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră proiectul Leon, primul automotor DMU fabricat în România în ultimii 80 de ani?

Pentru mine, Leon este și va rămâne una dintre cele mai mari realizări ale carierei mele de inginer proiectant și o parte din identitatea mea profesională. Este tot ceea ce înseamnă bucuria pentru un copil și poate chiar mai mult de atât. Fiul unui mecanic de locomotivă fiind, am copilărit în cabina de conducere a unui tren de marfă industrial din Fălticeni, cu robinete FD1 (Frână Directă 1) și KD2 (Knorr D2) în loc de jucării. Vă puteți imagina ce bucurie ar simți acel copil dacă ar afla că el, peste ani, a reușit să construiască împreună cu echipa sa un tren nou, modern, aici, în România?

Mă simt privilegiat să fiu parte din povestea unui proiect de o asemenea anvergură precum este Leon. Ziua, la uzină, urmăream pas cu pas construirea și testarea acestuia, iar seara, acasă, îmi priveam copiii crescând. Două drumuri care m-au format și pe care le-am trăit, cu recunoștință, în același timp. Mi-am dorit ca Leon să fie dovada că și în România se poate și am vrut ca propriii mei copii să aibă acces la un tren sigur și rapid, construit la Pașcani.

Ce a menținut echipa Electroputere VFU Pașcani unită pe parcursul implementării acestui proiect atât de complex?

Încrederea. Încrederea că nu ne-am înhămat la un vis nebunesc, ci la o realitate actuală, pe care multora le era frică să o atingă. Încrederea pe care o avem în forțele noastre, în echipa construită și sudată în timp. Încrederea că nu vom fi niciodată singuri și ne vom oferi mereu sprijin, precum componentele unui sistem integrat.

Am gestionat împreună peste 10.000 de tipuri de componente, fiecare având rolul lor în funcționarea automotorului. Dacă o singură piesă nu funcționează corect, tot sistemul este blocat, pus pe pauză. La Electroputere VFU Pașcani însă, ne-am asigurat că nu se întâmplă asta. Nu am ezitat nicio secundă să îmbunătățim și să testăm pentru a crește performanța trenului. Astfel, Leon este astăzi pregătit să transporte călători și să scrie istorie.

Ce componentă a trenului Leon simțiți că poartă „amprenta” dumneavoastră personală?

Mă consider un om echilibrat. Am învățat, cu timpul, că nu e suficient doar să știi când să accelerezi, ci și când să te oprești. Să-ți păstrezi direcția, dar să ai și curajul să spui „ajunge” atunci când simți că lucrurile pot deraia.

Poate tocmai de aceea, frânele sunt, pentru mine, partea din Leon care îmi poartă cel mai mult amprenta personală. Nu doar pentru că m-am ocupat direct de integrarea și montarea sistemului – piesă cu piesă, reglaj cu reglaj –, ci pentru că m-am regăsit în importanța lor. Frâna nu e spectaculoasă, dar e vitală. Este invizibilă pentru călători, dar esențială pentru siguranța lor.

Sistemul de frânare al trenului Leon a fost testat riguros, în cele mai dure condiții – automotorul încărcat cu zeci de tone de nisip, ținut pe pantă ore întregi, demarând pe cele mai mari declivități cu șină umedă și coeficient de frecare aproape de 0, acolo unde orice metru în plus sau în minus contează enorm.

Dacă ați putea relua proiectul de la început, ce ați face diferit?

Privind în urmă, nu cred că aș schimba ceva. Ar merita însă integrarea unui sistem dual de funcționare bazat pe baterii, având în vedere că electronica de putere și noile soluții de stocare a energiei au devenit mai accesibile și ușor de gestionat.

Leon a fost o provocare, dar și o oportunitate. Am învățat să nu ne bazăm niciodată doar pe ce știm, ci să rămânem mereu curioși, deschiși și atenți. Pentru că tehnologia nu așteaptă – ea evoluează în fiecare zi. Este un drum continuu, care cere perseverență, tenacitate, curiozitate și capacitatea de a te autodepăși constant. Dacă vrei să fii relevant, trebuie să fii mereu deschis să înveți – să citești, să te informezi, să te adaptezi noilor standarde. Leon este primul tren construit integral la Electroputere VFU Pașcani – un proiect uriaș, care ne-a scos pe toți din zona de confort. Este dovada curajului de a construi ceva de la zero, fără rețete prestabilite – un tren românesc, făcut de oameni care au învățat din mers, care au pus laolaltă cunoștințele și determinarea lor. Leon este un proiect autentic. Este primul. Este unic. Este al nostru. Este dovada că și în România se poate.

Cum v-ați simțit în momentul în care ați văzut automotorul finalizat și funcțional?

Am fost alături de Leon încă de la primul metru parcurs. Îmi amintesc perfect – o duminică ploioasă de toamnă, când trenul a plecat remorcat, conform reglementărilor, de la Pașcani spre Făurei. De atunci, l-am însoțit pentru efectuarea testelor de viteză și anduranță pe inelul de încercări feroviare și am trăit alături de el fiecare etapă: viteze, frânări, drumuri de testare între București și Predeal, între Pașcani și Vatra Dornei. Au fost mii de kilometri parcurși, nu doar pentru a valida un produs, ci pentru a demonstra că Leon este un automotor pregătit să transporte oameni, să lege orașe, să ducă povestea mai departe.

Când am obținut Autorizația de Punere pe Piață, nu a fost doar o victorie tehnică. A fost recunoașterea muncii unei echipe care a crezut, a construit, a rezistat și a reușit. M-am simțit mândru. Dar, mai presus de toate, recunoscător că am făcut parte din acest proiect extraordinar.

Ce v-a inspirat să deveniți inginer proiectant?

Tatăl meu a fost și este în continuare cea mai mare inspirație pentru mine, cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de mic copil de domeniul feroviar, de zgomotul puternic al motoarelor și de mirosul de metal încins. Aș putea spune că nu eu am ales ingineria, ci ea m-a ales pe mine – prin tatăl meu. Apoi, absolvind ca șef de promoție Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, am avut șansa să lucrez în cadrul companiei Electroputere VFU Pașcani cu oameni extrem de diferiți. De la fiecare dintre aceștia am învățat câte ceva, însă mentor mi-a fost și va rămâne domnul director tehnic, inginerul Iulian Cristea. Tot ceea ce a știut dumnealui, m-a învățat pe mine. Mi-a împărtășit cu răbdare și încredere, o viziune care m-a inspirat profund. Împreună, am format o echipă care a reușit să transforme ideile în proiecte concrete, și proiectele – în rezultate reale.

Ce mesaj, inspirat din povestea lui Leon, doriți să transmiteți generației viitoare de ingineri feroviari?

Aveți curaj! Curajul de a pune întrebări celor cu experiență, pentru că veți învăța de la ei lucruri pe care nicio carte nu vi le poate preda. Aveți curaj să vă expuneți ideile, oricât de îndrăznețe ar părea! Leon este dovada vie a acestui curaj. La început părea o nebunie construcția sa, dar am îndrăznit să pornim hotărâți pe un drum prăfuit, pe care nimeni nu mai pășise în ultimii 80 de ani.

Sunt mândru de echipa mea și sunt încrezător că generațiile viitoare vor duce la bun sfârșit proiecte mai complexe și mai ambițioase.

„Leon este un proiect autentic. Este primul. Este unic. Este al nostru. Este dovada că și în România se poate.”