Noul magazin situat în Brașov are un spațiu de vânzare de 140 de metri pătrați și este cel de-al 7-lea showroom din rețea. Investiția în noul magazin se apropie de suma de 50.000 de euro, iar totalul investițiilor realizate în România până în acest moment se ridică la 450.000 euro.
„Am deschis magazinul de la Brașov luna aceasta, fiind cel de-al patrulea showroom inaugurat în acest an. Vom continua investițiile și în anul următor cu noi magazine pe care le vom deschide în țară”, a declarat Daniel Crăciun, CEO al Lensa.ro.
Potrivit acestuia, brandul se așteaptă anul acesta la o cifră de afaceri de peste 9 milioane de euro din comerțul cu ochelari de soare, ochelari de vedere, lentile de contact colorate și lentile de vedere. Anul trecut, Lensa.ro a încheiat cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane de euro.
Lensa.ro este un brand românesc deținut de antreprenorii Daniel Crăciun și Florin Niță. Brandul înregistrează anual peste 200.000 de comenzi.
Anul acesta, magazinul românesc de optică a mai inaugurat patru showroom-uri, în orașele Timișoara, Iași, Constanța și Craiova.