FacebookTwitterLinkedIn

Lenovo a oferit detalii inedite despre amploarea tehnologică din spatele Campionatului Mondial 2026, într-o conferință restrânsă susținută de Myles Spitte, FIFA Delivery Lead.

Potrivit acestuia, parteneriatul cu FIFA a presupus susținerea a peste 600 de locații, 35.000 de echipamente și o rată de funcționare de 99,99% pe durata întregului turneu.

Proiectul tehnologic a rulat efectiv timp de aproximativ cinci luni, din care trei luni de intensitate maximă înainte, în timpul și după turneu. Lenovo a susținut Centrul Internațional de Radiodifuziune (IBC) încă din 1 aprilie, alături de cele 16 stadioane, sediul central al turneului și un total de 600 de locații, dacă sunt incluse taberele de bază ale echipelor, taberele arbitrilor, centrele de acreditare, centrele de distribuție a uniformelor și cele pentru voluntari.

Compania a preconfigurat 25.000 de echipamente, la care s-au adăugat peste 35.000 de alte active susținute – televizoare, echipamente de rețea și altele. Centrul de Comandă Tehnică a funcționat cu până la 80 de persoane pe tură, iar Centrul de Comandă Inteligentă a avut până la 550 de utilizatori concurenți la un moment dat.

„Cel mai important indicator, pentru că nimic nu poate sta în calea fotbalului, este acela că am avut 99,99% uptime pe toate soluțiile noastre. Iar felul în care am măsurat asta nu se referă doar la soluțiile tehnice, ci la tot ce am livrat, inclusiv la respectarea termenelor de instalare pe stadioane. Cu Campionatul Mondial nu poți amâna un proiect sau revizui un calendar”, a declarat Myles Spitte.

„Pentru mine, cele mai mari provocări tehnice au ținut de lucrurile pe care nu le controlam. Dacă apărea o problemă de rețea, Lenovo nu deține acea rețea, dar tot noi trebuia să ajutăm la rezolvarea ei, pentru că afecta soluțiile noastre”, a mai spus el, adăugând că mobilizarea unui volum mare de personal, într-un mediu de presiune extremă, a fost una dintre cele mai mari provocări ale turneului.

FIFA AI Pro: un „ChatGPT pentru fotbal”, folosit de toate cele 48 de echipe

Printre soluțiile prezentate se numără FIFA AI Pro, un instrument dezvoltat împreună cu FIFA și descris drept o soluție de tip ChatGPT dedicată analiștilor echipelor naționale. Scopul a fost democratizarea accesului la date: în timp ce națiunile mari pot avea echipe de 15-20 de analiști, la echipele mai mici aceeași persoană poate ocupa și rolul de om de echipament. Soluția a permis analiștilor să pună întrebări tactice, să genereze vizualizări și grafice despre mișcarea jucătorilor și să recreeze faze din meciuri anterioare din perspectiva unui anumit jucător.

„Este vorba despre democratizarea sportului, despre a le da tuturor acces la aceleași date. FIFA are acces la o cantitate uriașă de date și la un anumit limbaj, la felul în care își antrenează oamenii să vorbească despre fotbal”, a explicat Myles Spitte.

„Toate cele 48 de echipe au folosit soluția, iar utilizarea a crescut constant pe parcursul turneului, fiind foarte bine primită de analiști și de federațiile naționale”, a mai punctat el.

O altă componentă tehnologică majoră a fost înlocuirea manechinelor gri, fără scalare, folosite anterior în sistemul VAR pentru analiza pozițiilor de ofsaid, cu avataruri digitale 3D fotorealiste ale fiecărui jucător. Procesul a presupus scanarea a 1.248 de fotbaliști, în 48 de tabere de bază, în trei țări, folosind scanere de mari dimensiuni – aproximativ 500 de kilograme fiecare – care realizează mii de fotografii într-o fracțiune de secundă pentru a crea o plasă digitală (mesh) ulterior integrată în soluția Hawkeye VAR.

„A trebuit să lucrăm constant cu ofițerii de legătură ai jucătorilor și ai echipelor, ca totul să fie cât mai fluid posibil și să se încadreze în intervale foarte scurte de timp, înainte de startul turneului. Fotbaliștii sunt acolo ca să joace fotbal, nu vor să fie distrași – este cel mai important moment al lor”, a spus Spitte.

Lenovo a implementat și o soluție de stabilizare bazată pe inteligență artificială pentru RefCam, camera montată pe arbitri, testată încă din perioada Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce presa semnalase că imaginea era prea instabilă pentru transmisiile TV. Tehnologia, dezvoltată pe baza experienței Lenovo cu camerele de pe monopostourile de Formula 1, a permis stabilizarea, ascuțirea imaginii și eliminarea cadrelor problematice înainte ca fluxul să ajungă la transmisiunea TV.

„E genul de lucru care poate nu se observă imediat, dar are un impact foarte mare asupra transmisiei și a experienței fanilor”, a precizat Myles Spitte.

Pentru interacțiunea cu fanii, compania a instalat holograme în jurul stadioanelor, inclusiv avataruri digitale ale mascotelor turneului, cu care spectatorii puteau interacționa și realiza fotografii – „o soluție foarte bine primită atât de fani, cât și de echipele de operațiuni și de fan engagement”, potrivit lui Spitte.

Dincolo de turneu, parteneriatul Lenovo-FIFA a inclus și digitalizarea completă a mediului corporativ al federației: toate birourile FIFA – de la Zürich la Miami, Londra, Paris și Rabat – au fost dotate cu echipamente Lenovo, proces care a durat puțin peste o lună doar pentru sediul din Londra. Compania a preluat și gestionarea logisticii pentru peste 20 de turnee FIFA de rang secund pe an, construind în interiorul sediului FIFA din Zürich o facilitate proprie de tip warehouse, care a redus semnificativ pierderile de echipamente prin managementul mai bun al activelor și procese de securitate mai stricte.

„Le-am dat practic control total. Ne-au lăsat să redesenăm complet spațiul și să implementăm procesele de care aveam nevoie. Una dintre marile provocări pe care ni le-au dat a fost reducerea pierderilor și a risipei de echipamente”, a spus Myles Spitte.

Contractul Lenovo-FIFA se extinde până la finalul Campionatului Mondial Feminin din Brazilia. Compania analizează, la momentul conferinței, lecțiile învățate din turneul masculin pentru a stabili scopul exact al colaborării pentru ediția feminină, cu accent pe o mai mare incluziune a voluntarilor și pe integrarea a mai multor puncte de date și automatizări în Centrul de Comandă Inteligentă.

„Cheia a fost reziliența: existau mereu soluții de rezervă, fie că vorbim de o linie de rețea, de un server sau de oameni – dacă cineva se îmbolnăvea sau rămânea blocat în trafic, aveam mereu personal de rezervă gata să preia serviciul. Totul s-a bazat pe reziliență, vizibilitate și reactivitate”, a explicat Spitte, întrebat despre cheia celor 99,99% uptime.

Cel mai definitoriu moment personal, a mai spus el, a fost fluierul de start al meciului cu Mexicul, din prima zi a turneului: „A fost un moment de genul «suntem aici, suntem gata». Mi s-a făcut pielea de găină.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.