FacebookTwitterLinkedIn

Legea „păcănelelor”, care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mai mici de 15.000 de locuitori, a intrat în vigoare. Legea urmăreşte să limiteze dependenţa de jocurile de noroc şi prevede amenzi de până la 200.000 de lei.

Conform noilor reglementări, pentru a-și putea desfășura activitatea, operatorii de jocuri de noroc care pun la dispoziția clienților păcănele au obligația să prezinte o adeverință eliberată de primăria de pe raza teritorială a spațiului propus pentru aceste activități.

Documentul trebuie să ateste că sala de jocuri este amplasată într-o unitate administrativ-teritorială cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este obligat să înființeze și să actualizeze zilnic un registru public, accesibil online, care să includă toți operatorii autorizați pentru desfășurarea activităților în domeniul jocurilor de noroc, notează RRA.

Nerespectarea legii se pedepsește cu amenzi de la 100 la 200.000 lei, confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională și chiar anularea licenței de activitate.