FacebookTwitterLinkedIn

Documentul va merge la președintele României pentru promulgare.

Potrivit proiectului de lege, furnizorii de comunicații vor putea utiliza, în rețelele 5 G, numai tehnologii, echipamente și programe software de la producătorii autorizați în prealabil, prin decizia premierului, pe baza avizului CSAT.

Președinta Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL), a menționat că documentul va crea cadrul de implementare în România a rețelelor 5 G, în perspectiva transformării digitale a economiei și a societății.

Nicoleta Pauliuc: „Scopul principal este acela de a reduce riscurile, amenințările, vulnerabilitățile la adresa securității naționale și apărării ţării și de a evita ca aceste rețele să cadă sub controlul unor state sau entități cu interese divergente, în prezent sau pe viitor, față de cele ale României și comunității din care face parte”, conform Radio România Actualități.