Datorită unui proces cu Samsung din 2014, un email confidențial trimis de Steve Jobs la sfârșitul anului 2010 a devenit public. Emailul a fost trimis vicepreședintelui de marketing global al Apple, Phil Schiller. Subiectul emailului era simplu: „Top 100 – A”, adică numele de cod pentru întâlnirile anuale ale executivilor Apple.
Cu excepția numărului de participanți, totul legat de aceste întâlniri era top secret. Locațiile erau nedeclarate, participanții nu trebuiau să le adauge în calendarul lor și nu le era permis să conducă mașina singuri spre întâlnire.
În anii 2000 Apple se confrunta cu multe provocări pentru a rămâne un inovator de top în domeniul tehnologiei. Pentru prima dată, Apple făcea mai mulți bani cu produse non-PC decât cu ceea ce obișnuia să fie linia sa de produse cu cele mai bune vânzări: Macintosh.
Și poate cel mai important, aceasta a fost ultima întâlnire Top 100 la care a participat Steve Jobs, iar el avea multe mesaje puternice pe care dorea să le transmită, încercând să se asigure că vor continua să existe și sub conducerea lui Tim Cook.
În cele ce urmează prezentăm patru dintre lecțiile-cheie pe care Jobs a planificat să le prezinte la întâlnirea Top 100 a Apple.
Cele două tipuri de antreprenori pentru care lecțiile lui Jobs se potrivesc cel mai bine sunt cei care conduc o companie și trebuie să se asigure că toată lumea urmează aceleași obiective, se bazează pe aceleași valori și este motivată de același viitor – pe de o parte, și cei care conduc o afacere personală – freelanceri – și care au nevoie de o disciplină puternică și obiective clare pentru a inova în domeniul lor, astfel încât să își poată menține agenda de creștere, pe de altă parte.
Lecția numărul 1: Obține și analizează întotdeauna datele corecte
Unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le înțelegi ca lider de business sunt datele legate de compania ta – parametrii de creștere și cei strategie.
Analiza geografică – distribuția pe regiuni a portofoliului de produse – este un parametru esențial. Volumul pieței pe care distribui produsele și cota obținută de tine sunt, de asemenea, esențiale, împreună cu cultura locului și cea a companiei.
Nu în ultimul rând, numărul de angajați ai companiei, vârsta medie, educația: aceasta este componenta cea mai importantă a succesului unei companii, fie că vorbim de o companie din Fortune 500, fie de un startup cu 5 persoane.
Lecția numărul 2: Cunoaște punctele tari și slabe ale competitorilor tăi
Steve Jobs era cunoscut pentru abordarea agresivă a concurenților săi, atât în interviuri, cât și în modul în care elabora strategii și planuri de acțiune.
A cunoaște în detaliu ce face și ce planifică principalii concurenți este esențial în business. Înainte de aceasta, însă, Jobs recomandă definirea cât mai exactă a cine anume sunt concurenții. Acesta nu este un aspect ușor, pentru că de multe ori concurența adevărată este chiar stilul de viață al clientului-țintă.
Lecția numărul 3: Evoluează sau dispari
Steve Jobs a fost unul dintre cei mai avangardiști antreprenori ai timpurilor noastre. Când lucra la primul Macintosh în anii ’80, știa că PC-urile – computerele personale -reprezentau viitorul tehnologiei.
Totuși, 30 de ani mai târziu, în infamul interviu de la conferința D8 din 2010, Jobs nu a avut nicio problemă să recunoască că trăia era post-PC. Când gazda Walt Mossberg l-a întrebat pe Jobs: “Va înlocui tableta în cele din urmă laptop-ul?”, Jobs a răspuns astfel: “Știi, când eram o națiune agrară, toate mașinile erau camioane, pentru că asta aveai nevoie la fermă. Pe măsură ce vehiculele au început să fie folosite în centrele urbane și America a început să se mute în acele centre urbane și suburbane, mașinile au devenit mai populare și inovațiile precum transmisia automată și lucrurile la care nu îți păsa atât de mult într-un camion au început să devină prioritare în mașini. Și acum poate că unul din fiecare 25 de vehicule este un camion, când înainte era 100%. PC-urile vor fi exact cum au fost camioanele: vor rămâne, vor continua să aibă valoare, dar vor fi folosite de unul din X oameni.”
Lecția numărul 4: Gândește diferit și vezi mult înainte
Este cunoscut exemplul multor companii mari care au ales să nu ia în considerare tehnologiile disruptive până când acestea au devenit profitabile. Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat cu Samsung și tableta lor Galaxy, care nu a putut să țină pasul cu Apple pentru că a fost lansată prea târziu.
Astăzi, Apple se confruntă cu același tip de dilemă în ceea ce privește iPhone-ul, care a fost vaca de muls a companiei timp de peste un deceniu. Acesta nu se mai vinde la fel de mult, nu doar pentru că consumatorii nu arată la fel de mult entuziasm pentru noile modele de iPhone, ci și pentru că tehnologia evoluează, iar poate smartphone-urile trebuie să se schimbe sau să fie înlocuite cu altceva.
Una dintre cele mai mari bariere în calea inovației pentru companiile mari este adesea baza de clienți stabilită, pentru care trebuie să fie responsabili. Adesea, clienții loiali ai mărcilor deja stabilite așteaptă versiuni mai bune ale produselor actuale pe care le iubesc, în loc de ceva complet diferit și tehnologii pe care nu le-au mai văzut înainte.