FacebookTwitterLinkedIn

Larisa Guzgă, Marketing Manager Laundry & Home Care Henkel

Forbes: Trei lecții pe care le-ați învățat în criza economică din România, în perioada 2008 – 2014?

Larisa Guzgă: În perioade de criză, când piețele și prețurile devin haotice, bugetul de marketing și investițiile în branduri sunt printre primele care se taie, uneori cu repercusiuni grave asupra imaginii brandului.

În astfel de momente, bugetele investite ar trebui construite de la zero, pornind de la priorități și activități care aduc un ROI pozitiv, iar pentru asta este necesară o analiză în cel mai mic detaliu a business-ului. De asemenea, investițiile ar trebui alocate cu precădere brandurilor/segmentelor care au un potențial mare de creștere.

O altă lecție ar fi continuarea investițiilor în inovații, din două motive: poți ridica valoarea vânzărilor, și pe de altă parte, mai ales într-o criză prelungită, poți vedea cum consumatorii devin mult mai atenți la calitatea livrată a produselor cumpărate.

De aceea, multe inovații care au apărut în piață în acești ani, chiar și unele care au condus la schimbarea comportamentului de consum, au înregistrat rezultate bune încă de la lansare.

Nu în ultimul rând, o altă lecție este cea despre flexibilitate: învățare continuă, măsurare și adaptare (rapidă) a strategiilor la cerințele pieței sau competiției.

VEZI TOPUL CELOR MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING DIN ROMÂNIA – EDIȚIA 2015