Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Alina Necula, Managing Director Lion’s Head
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2025?
Alina Necula: „Echipă”. Pentru noi, 2025 este anul în care am făcut un pas important, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără o echipă puternică, unită și capabilă. Este anul în care am intrat pe un segment foarte competitiv, cel logistic, alături de colegii noștri din România, susținuți de know-how-ul colegilor din Bulgaria. Ni s-a alăturat și International Finance Corporation (IFC), un partener cu standarde extrem de ridicate. Toate aceste elemente ne dau încrederea că putem demonstra că suntem pregătiți pentru acest pas și că putem livra un proiect foarte bine făcut într-o zonă care se dezvoltă într-un ritm rapid.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2025? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Alina Necula: În logistică, cea mai mare provocare rămâne ritmul în care se materializează proiectele mari de infrastructură. Atunci când o autostradă sau o centură avansează, efectul asupra comunităților este imediat: atrage investiții, ajută companiile să își optimizeze fluxurile, creează locuri de muncă și schimbă în bine dinamica economică. Problema este că durata până la finalizare este lungă și trebuie gestionată cu multă răbdare. Tocmai de aceea urmărim cu atenție proiectele majore aflate în lucru, spre Moldova și spre vest, pentru că ele vor redefini profilul economic al întregii regiuni.
În zona de birouri, modul de lucru continuă să se transforme. Cu toate acestea, vedem companii care se adaptează rapid, își regândesc spațiile și își reorganizează echipele într-un mod foarte matur. Oregon Park rămâne un proiect stabil tocmai pentru că am fost alături de chiriași în aceste schimbări. În ansamblu, rezultatele sunt solide și în linie cu ceea ce ne-am propus.
Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina) și perspectiva noilor măsuri fiscal-bugetare activitatea companiei dvs.?
Alina Necula: Aceste contexte ne-au obligat să fim mai atenți și mai riguroși, însă nu ne-au schimbat direcția. Ne-au făcut, mai degrabă, să planificăm mai prudent și să analizăm mai profund fiecare pas. România rămâne o piață atractivă, în special în logistică, iar faptul că am început construcția primului nostru proiect confirmă această încredere.
Forbes: Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Alina Necula: România are câteva atuuri clare: poziția geografică excelentă, accesul la piețe mari din regiune și un potențial de creștere încă foarte ridicat. În plus, companiile și oamenii de aici se adaptează repede, integrează tehnologia cu ușurință și funcționează natural într-un mediu dinamic.
În contrapondere, schimbările frecvente din administrație, la nivel local sau central, pot încetini proiectele. Totuși, acolo unde există continuitate, vedem rezultate bune și un dialog mai stabil cu mediul de business.
Forbes: Ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Alina Necula: Cred că prioritatea absolută ar trebui să fie investițiile masive în infrastructură. Autostrăzile, centurile, liniile feroviare și proiectele de conectivitate sunt elementele care pun în mișcare economia. O infrastructură bine dezvoltată atrage investiții, crește mobilitatea forței de muncă și ridică nivelul de competitivitate al întregii țări.
Forbes: Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dvs. de business pentru anul viitor?
Alina Necula: Anul viitor vom inaugura prima clădire din parcul logistic din Popești-Leordeni și vom pregăti etapele următoare ale dezvoltării. În paralel, vom menține performanța portofoliului de birouri, adaptându-l în continuare la modul în care companiile lucrează astăzi. De asemenea, rămânem interesați de extinderea portofoliului de proprietăți.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați în anul 2026?
Alina Necula: La nivel global, volatilitatea va rămâne cea mai mare provocare. Economia, tehnologia și legislația evoluează într-un ritm mult mai rapid decât în urmă cu câțiva ani. În Real Estate, asta înseamnă presiune pe costuri, pe eficiență energetică și pe flexibilitatea spațiilor. Companiile vor avea nevoie de soluții care să se poată adapta imediat la ritmul lor de lucru. Proiectele bine localizate, bine conectate și gândite pe termen lung vor fi cele care vor face diferența.
(18 noiembrie 2025)
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.