FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.

Vlad Popescu, Președinte CA Norofert

Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024?

Vlad Popescu: Pentru Norofert, anul 2024 a fost caracterizat de proiecte ambițioase, iar cuvântul potrivit este internaționalizare. Dispersarea riscului geografic este un pas pe care îl facem pentru a asigura dezvoltarea pe termen mediu, iar creșterea activității pe piețele externe este o prioritate strategică a Norofert pentru următorii trei ani. Situația actuală dificilă din agricultura românească impune reducerea riscurilor de operare pe o singură piață, iar în SUA produsele noastre s-au dovedit competitive, loturile demo au obținut rezultate excelente și feedback-ul din partea fermierilor care au cumpărat și testat produsele noastre este unul pozitiv. De asemenea, am anunțat că vom replica modelul deja implementat în SUA și începem construirea unei fabrici de îngrășăminte în Brazilia, cu o capacitate de producție de 15.000 litri pe zi. Analizăm cu atenție fiecare etapă a procesului de dezvoltare și suntem încrezători că vom avea rezultate.

Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Vlad Popescu: Sectorul agricol a fost marcat de dificultăți financiare cauzate de seceta istorică, de prețul mic al recoltelor, factori care au contribuit la blocajul din agricultura românească în ultimii  ani. Din acest motiv ne-am confruntat cu o stagnare a investițiilor în culturile de toamnă și primăvară, iar randamentele slabe ale culturilor de porumb, floarea soarelui și soia, au complicat și mai mult contractarea de către fermieri de servicii și produse pentru următoarele cicluri de cultivare. Din punct de vedere financiar, am reușit să menținem un grad de încasare ridicat, de aproximativ 93%, ca urmare a unei selecții riguroase a clienților și a unei politici prudente de management al riscurilor. Acest rezultat ne-a permis să susținem investițiile și să rambursăm credite mai scumpe, reducând astfel cheltuielile financiare. Rezultatele obținute în primele nouă luni ale anului reflectă capacitatea companiei de a se adapta la un context dificil și confirmă viabilitatea modelului nostru de afaceri.

Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?

Vlad Popescu: Trăim într-o lume interconectată, iar crizele suprapuse și instabilitatea geopolitică au generat provocări semnificative pentru economia locală. Incertitudinea economică a influențat încrederea investitorilor care manifestă un apetit mai redus pentru investiții. Astfel, crizele actuale ne-au determinat să adoptăm strategii mai flexibile, să punem un accent mai mare pe inovație și sustenabilitate, precum și să ne diversificăm sursele de aprovizionare pentru a reduce dependența de piețe instabile. Credem că abordările proactive și colaborarea strânsă cu partenerii noștri pot contribui la menținerea competitivității pe termen lung, chiar și într-un mediu global aflat în continuă transformare.

Forbes: Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

Vlad Popescu: Mediul privat se adaptează mult mai repede la schimbări și, asemenea unui organism viu, va face întotdeauna eforturi pentru a supraviețui. Am văzut acest lucru foarte bine în perioada pandemiei, când antreprenorii au început să-și redefinească modelele de afaceri pentru a răspunde mai bine nevoilor pieței, trecând printr-o transformare tehnologică accelerată. De reformă și restructurare avem nevoie în aparatul de stat și în felul în care acesta interacționează cu companiile pentru a servi economia reală. Vedem multe abordări teoretice pentru relansarea agriculturii și cu siguranță statele care se vor mișca cel mai rapid vor redesena tabloul puterii economice în următorii ani.

Forbes: Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

Vlad Popescu: Sectorul agricol românesc are nevoie de sprijin real pentru a-și valorifica potențialul și a se alinia cerințelor pieței internaționale. Este esențial ca autoritățile să implementeze politici coerente și să sprijine investițiile strategice care contribuie la dezvoltarea economică pe termen lung. Deși speram la un an mai bun, suntem într-o criză cauzată în primul rând deficitului bugetar acumulat în an electoral, semnalele din economia țărilor UE nu sunt cele mai bune, iar la nivel internațional sunt schimbări ale tarifelor comerciale de la o zi la alta.

Forbes: Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?

Vlad Popescu: În 2025 vom continua investițiile strategice. Credem că investițiile, indiferent de moment, vor genera oportunități de creștere și distanțare de competiție. Cercetarea şi dezvoltarea de produse noi reprezintă pentru Norofert vectorul principal de creştere pe termen mediu şi lung, cel mai puternic diferenţiator într-o piaţă în care marea majoritate a producătorilor nu au un departament de cercetare în companie. Astfel, un element cheie este investiţia în laboratorul de cercetare care are și adresabilitate internaţională. În același timp, continuăm să ne concentrăm pe extinderea sistemul de irigații în Ferma de la Zimnicea, suntem în plin proces de implementare pe încă 400 de hectare pentru a le avea pregătite pentru primăvară și în 2025 vom crește surafața cu încă 350 de hectare. Investițiile în acest domeniu și-au dovedit deja rentabilitatea, având o perioadă de amortizare rapidă. În ceea ce privește piața de capital am lansat o nouă emisiune de obligațiuni corporative în valoare de 15 milioane de lei, cu scadență în 2029, a doua inițiativă de acest tip, iar banii vor fi folosiți pentru continuarea investițiilor în irigații la ferma din Zimnicea, extinderea pe piețele internaționale și pentru finanțarea activității curente și rambursarea obligațiunilor tranzacționate la BVB sub simbolul ”NRF25”.

Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?

Vlad Popescu: Schimbările climatice vor continua să influențeze disponibilitatea resurselor și să afecteze randamentele agricole, obligând industria agricolă să adopte practici mai sustenabile și reziliente.  Seceta, ca efect direct al acestor schimbări, reprezintă deja o provocare majoră, cu impact indirect asupra noastră. De aceea, Norofert a stabilit colaborări cu institute de cercetare și universități și va investi în cercetare aproximativ 3 milioane de lei anual astfel încât să dezvolte soluții biotehnologice inovatoare care să îmbunătățească productivitatea agricolă și să protejeze mediul. 2025 va aduce provocări care necesită adaptabilitate, investiții în cercetare și dezvoltare, precum și o relație mai strânsă cu fermierii pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a sectorului agricol. Norofert rămâne dedicată implementării acestor soluții pentru a contribui la rezolvarea acestor probleme și a sprijini industria în acest context dinamic.