Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Olga Drăguinea, Director of Administration (CFO), Executive Board Member Lidl România
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024? Argumentați!
Anul 2024 a adus numeroase provocări care au impactat negativ predictibilitatea de care un business are nevoie pentru a se dezvolta. Mă refer aici la multiplele schimbări fiscale și la fluctuațiile de prețuri ale energiei. Incertitudinea generată de aceste elemente ale tabloului economic al României a fost amplificată și de conflictele regionale continue, precum și de tensiunile politice locale și internaționale. Astfel că, pentru ca un business să se dezvolte în aceste vremuri are nevoie de adaptabilitate, iar acesta este cuvântul prin care aș putea descrie anul 2024. Cât de rapid răspunzi la provocări, cât de agil ești în gestionarea unor dificultăți și mai cu seamă în ce măsură echipa și partenerii pot susține această adaptare. În ceea ce ne privește pe noi, Lidl, ultimii ani ne-au demonstrat că avem o echipă care se poate adapta la orice context, un model de business sustenabil și parteneri de încredere cu care lucrăm îndeaproape, totul pentru a putea răspunde nevoilor clienților noștri.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Contextul internațional, dar și cel intern au generat incertitudine și instabilitate la nivelul mediului de afaceri de-a lungul anului. Lipsa unui dialog constant și constructiv între decidenți și mediul privat, precum și măsurile implementate abrupt, fără un timp suficient alocat analizei impactului asupra actorilor economici s-au reflectat în mod negativ asupra businessurilor active în România. Ne-am confruntat cu schimbări de planuri, iar îngrijorarea noastră s-a accentuat pe măsură ce inițiativele puse în discuție la nivelul decidenților au avut potențialul de a afecta modelul nostru de business. În contextul efectelor generate de inițiativele legislative din acest an, flexbilitatea și adaptabilitatea au fost elementele care au contribuit semnificativ la posibilitatea de a ne îndeplini obiectivele noastre de business. Așa cum arată și un studiu recent lansat de GFK, românii au ales discounterii, mai exact 87% dintre gospodării se aprovizionează de la discounteri, frecvența de cumpărare continuând să crească. Acest lucru ne confirmă, încă o dată, că modelul nostru de business, care este construit pe 80% produse marcă proprie, este un răspuns inclusiv în perioadele de incertitudine. Rămânem consecvenți și ne dorim să continuăm să investim în România cu acceași eficiență, randament și competitivitate, așa cum facem de când am intrat pe piață.
Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?
Contextul geopolitic a continuat să aibă un impact negativ asupra lanțurilor globale de aprovizionare, în special în partea de producție, de disponibilitate a materiilor prime și a ambalajelor. Totodată, o stabilitate internă a României din punct de vedere economic și politic, precum și consolidarea relațiilor externe occidentale oferă siguranța necesară pentru planuri pe termen lung. Provocările și măsurile politice interne influențează semnificativ percepția investitorilor asupra stabilității țării, iar investitorii sunt un motor al dezvoltării economiei românești. Vedem deja câteva semnale care ar putea îngrijora investitorii, precum fenomenul de fake news din spațiul public în ceea ce privește Uniunea Europeană și impactul pozitiv pe care aderarea României l-a avut de fapt și de drept. Mai mult, este pus în discuție traseul pro-european al României, iar acest aspect aduce oscilații și impact negativ și la Bursa de Valori București, iar deteriorarea finanțelor publice creează riscuri cu impact în viitor. Aceste lucruri pot avea un efect de contagiune destul de puternic în economie, afectând atât românii, cât și afacerile din România.
Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
România este o piață deschisă, dinamică și în continuare în curs de dezvoltare, ce a înregistrat progrese impresionante în ceea ce privește performanțele economice în ultimele două decenii, pe măsură ce integrarea în UE a contribuit la accelerarea convergenței veniturilor către media blocului european, reducând astfel decalajele față de țările dezvoltate. Citeam recent o analiză în care se nota că, de la aderarea la UE și până în prezent, România a atras fonduri europene de aproape 100 de miliarde de euro, care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii, agriculturii, educației și sănătății, ceea ce a îmbunătățit mobilitatea, competitivitatea și calitatea vieții și a crescut comerțul. Iar toate aceste schimbări majore în România au atras și investiții străine directe, care au impulsionat major economia românească prin crearea de locuri de muncă, transfer de know-how și modernizarea sectoarelor economice. O alegere pe care a făcut-o de exemplu și Germania, care astăzi este principalul investitor străin în economia românească. Lidl a contribuit în 2023 la bugetul de stat cu peste 2,2 miliarde de lei, o sumă de 2 ori mai mare decât profitul realizat, sumă care reprezintă taxe și impozite, fondul de mediu, dar și valoarea contribuțiilor și impozitelor achitate pentru cei peste 12.000 de angajați din echipa noastră.. Prin activitatea noastră pe plan local, avem un impact socio-economic semnificativ asupra comunităților locale, iar acest lucru se reflectă în toate ariile de dezvoltare: de la investiții în forța de muncă, la dezvoltarea parteneriatelor cu producători locali și contribuțiile la bugetul de stat prin taxe și impozite, până la sprijinul acordat societății civile. Traseul european al României reprezintă un punct forte major pentru mediul de afaceri și este important ca decidenții să aibă acest lucru în vedere.
Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Pentru a înregistra în continuare un progres economic, avem nevoie de stabilitate internă și externă, dar și de consolidarea și întărirea relațiile internaționale care ne-au adus până în acest punct. Creșterea economiei României depinde de fonduri europene și de investiții străine. Mai mult, investițiile pe termen lung în România și dezvoltarea economică a țării sunt strâns legate de predictibilitatea măsurilor fiscale. Mediul de afaceri are nevoie de consistență și consecvență din partea decidenților, dar și de dialog deschis constant cu mediul privat, pentru a putea contribui în mod favorabil la această dezvoltare inclusiv prin adaptarea la măsurile luate.
Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor?
În primul rând, continuăm planurile de expansiune luând în calcul zone din țară unde există oportunități pentru dezvoltarea comerțului modern. Așa că, ne propunem să deschidem în jur de 200 de magazine până în 2030. Abordarea noastră strategică în ceea ce privește expansiunea viitoare are în centru flexbilitatea în raport cu suprafața magazinului construit. Clienții vor vedea atât magazine Lidl mari, de 1400 – 1700 mp, așa cum sunt obișnuiți, cât și magazine mai mici, cu suprafețe până la 1100 mp, păstrând însă intactă oferta de produse cu care i-am obișnuit. În plus, continuăm investițiile în îmbunătățirea experienței de cumpărături a clienților în magazinele noastre și optimizarea clădirilor în conformitate cu cele mai noi standarde din domeniul construcțiilor și a protecției mediului. Totodată, Lidl România este un business german, dar cu suflet românesc, așa că dezvoltarea parteneriatului cu producătorii români rămâne un punct strategic în România. Pentru a crește numărul produselor locale la raft ne concentrăm pe consolidarea relațiilor cu partenerii deja existenți și căutăm activ furnizori noi. Suntem interesați de creșterea numărului de parteneri locali în toate zonele țării.
Pentru a obține toate aceste lucruri despre care am vorbit, avem nevoie de o echipă puternică. Așa că, și anul viitor, atenția noastră va continua să se îndrepte și către membrii echipei Lidl, mai exact către atragerea și retenția angajaților noștri.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?
Vedem cu toții că trăim vremuri marcate de conflicte geopolitice majore, iar continuarea acestora vor reprezenta o provocare semnificativă pentru noi, ca business, dar și ca cetățeni ai României. Avem la granițele noastre un război la care nu ne-am fi gândit acum 4 ani, iar în anul 2024 astfel de tensiuni au escaladat și în alte părți ale lumii. Incertitudinea generată de aceste conflicte are efecte asupra economiei la nivel global și implicit asupra României, afectând lanțurile de aprovizionare, puterea de cumpărare și celelalte derivate economice aflate pe harta mediului de afaceri. Totodată, atacurile cibernetice care au avut loc în ultimii ani la nivel global, dar tot mai prezente și în România, cresc exponențial și pun presiune tot mai mare pe întărirea securității cibernetice. Însă, dacă am învățat ceva din ultimii ani, a fost că, factorul care ne-a ajutat pe noi, Lidl, să trecem peste toate situațiile dificile a fost efortul depus de echipa noastră în gestionarea acestor probleme. În continuare, rămânem consecvenți obiectivului nostru de a rămâne prima alegere a angajaților noștri, a românilor care ne sunt clienți și a partenerilor noștri, cu care am crescut împreună.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.