FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.

Mihai Tudor, CEO Simtel Team

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024? Argumentați!

    Cuvântul care descrie cel mai bine anul 2024 pentru Simtel este transformare. În acest an, am efectuat tranziția strategică către proiecte de dimensiuni considerabil mai mari. Astfel, dimensiunea medie a proiectelor gestionate în 2024 este de cinci ori mai mare decât cea a celor din 2023. Am regândit modelul de business pentru a ne adapta la cerințele actuale ale sectorului energetic, model care pune accent pe sustenabilitate și pe proiecte de o complexitate din ce în ce mai mare. Această transformare a necesitat ajustări interne, plecând de la dezvoltarea echipelor tehnice și de management și până la optimizarea proceselor de implementare și achiziții. Pe termen mediu și lung, această schimbare ne poziționează ca un jucător esențial la nivel național în tranziția către energia regenerabilă, și asigură creșterea sustenabilă a companiei.​

    Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

    Principalele îngrijorări din 2024 au fost cele legate de schimbarea dinamicii proiectelor pe care le implementăm, și aici vorbim de proiectele de mari dimensiuni, precum și de timpii de livrare pentru anumite componente critice, aspecte care au influențat temporar fluxul de încasări. În același timp, ne-am confruntat cu provocări legate de lupta pentru reținerea și recrutarea talentelor și experților din piața în care activăm, precum și legate de creșterea costurilor logistice.

    Deși veniturile operaționale pentru primele nouă luni au fost de 172,3 milioane lei, în scădere față de aceeași perioadă din 2023, acest lucru reflectă transformarea modelului de business și tranziția către proiectele de dimensiuni mult mai mari, a căror facturare este concentrată în a doua parte a anului. Pentru întreg anul 2024, estimăm o creștere a cifrei de afaceri consolidate cu 23% față de anul trecut. În plus, volumul de comenzi a atins un maxim istoric anul acesta, oferind o bază solidă pentru 2025.

    Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?

    Contextul geopolitic și crizele suprapuse, inclusiv războiul din Ucraina și conflictul din Israel, au generat volatilitate în lanțurile de aprovizionare și pe piețele energetice. Pentru Simtel, aceste provocări au accentuat importanța proiectelor noastre de energie regenerabilă, care răspund nevoii crescute de independență energetică și stabilitate.

    Rundele electorale din România au influențat dinamica mediului de afaceri, în special începând cu toamna acestui an, când am observat o oarecare încetinire legată de luarea anumitor decizii privind investițiile în sectorul de energie regenerabilă​. România se află într-un moment crucial pentru consolidarea traiectoriei sale către energia verde, o direcție strategică cu beneficii multiple pentru economie, mediu și societate. Tranziția către surse regenerabile de energie nu este doar o cerință impusă de angajamentele internaționale, precum Pactul Verde European sau Acordul de la Paris, ci și o oportunitate majoră de a crea un viitor mai sustenabil și mai prosper pentru generațiile următoare.

    Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

    Punctele tari ale mediului de afaceri din România sunt cele legate de reziliența și flexibilitatea în abordarea provocărilor atât economice, cât și legislative. Un alt atu este cel legat de accesul la fondurile europene pentru tranziția energetică, precum și potențialul uriaș al pieței de energie regenerabilă.

    Pe de altă parte, trebuie să menționăm întârzierile care apar în anumite situații din cauza  birocrației excesive și lipsa unei infrastructuri administrative eficiente, ceea ce conduce la  dificultăți în obținerea diverselor autorizații necesare. Grupul Simtel este excelent poziționat pentru a depăși aceste obstacole care încetinesc implementarea proiectelor de mari dimensiuni, prin dialogul constant cu autoritățile și adaptarea continuă a modelului său de business.

    Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

    Ne dorim ca autoritățile să continue eforturile în direcția reducerii birocrației, digitalizării și accelerării proceselor de aprobare pentru toate proiectele legate de zona energiei regenerabile. Este esențială colaborarea din ce în ce mai strânsă între sectorul privat și cel public pentru implementarea unor soluții care să sprijine în același timp o tranziție energetică eficientă și, în egală măsură, să asigure predictibilitatea legislativă. Acest cadru va facilita investițiile pe termen lung și va contribui la dezvoltarea unui ecosistem energetic sustenabil.

    Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei Dumneavoastră de business pentru anul viitor?

    Principalele puncte ale strategiei noastre de business pentru anul viitor se referă la:

    • continuarea diversificării portofoliului de produse și servicii (extinderea proiectelor de mari dimensiuni, implementarea unor proiecte din ce în ce mai complexe, ce presupun integrarea soluțiilor de stocare a energiei) asigurând astfel stabilitatea rețelelor și răspunzând exigențelor tot mai mari legate de sustenabilitate.
    • internaționalizarea activității, explorând oportunități de extindere pe piețele internaționale și valorificarea ecosistemului nostru integrat
    • consolidarea poziției de lider în inginerie și tehnologie la nivel național, prin devoltarea echipelor noastre de experți și consolidarea culturii noastre organizaționale orientată spre inovație.

    Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?

    Provocările globale sunt cele legate de contextul economic fragil, precum si cele legate de păstrarea stabilității și evitarea conflictelor într-un climat destul de tensionat. Aceste provocări includ și tranziția către sursele de energie regenerabilă, gestionarea cererii tot mai mari pentru tehnologii de stocare a energiei și crearea unor lanțuri de aprovizionare reziliente. În cazul industriei energiei regenerabile, va fi esențial să găsim cele mai bune răspunsuri fără să compromitem eficiența și sustenabilitatea proiectelor aferente.

    Pentru Simtel, provocările specifice vor consta în menținerea unui ritm accelerat de implementare pentru proiectele din portofoliu și în extinderea cu succes pe piețele internaționale. Un prim pas în această direcție este reprezentat de deschiderea unei filiale în Germania. Totodată, ne vom concentra pe stabilirea de noi parteneriate strategice care să ne susțină creșterea pe termen lung​.

    Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.