Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din toate punctele de vedere: economic, social, și geopolitic. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.
Mihai Neagu, CEO Perla Harghitei
Forbes: Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2024?
Mihai Neagu: Pentru organizatia noastră, cuvântul anului este „determinare”. A fost un an plin pe toate planurile: decizii strategice, investiții, parteneriate, comunicare de brand. Încheiem anul cu optimism, cu o echipă de profesioniști, consolidată, cu un business în creștere față de anul trecut și cu planuri ambițioase pentru 2025. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de predictibilitate și un climat social favorabil.
Forbes: Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2024? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Mihai Neagu: Businessul a înregistrat o evoluție importantă, o creștere cu 20% în volum față de anul precedent, dar asta nu înseamnă că provocările ne-au ocolit. Cele mai multe au fost externe și ne-au obligat să găsim soluții rapide și eficiente. De exemplu, 2024 a fost un an în care presiunea pe livrare a fost mai mare decât de obicei în perioada de vârf a caniculei. Nu vom putea controla schimbările climatice, dar putem gestiona modul în care producem, putem optimiza și eficientiza procesul, și ne putem pregăti pentru situații neprevăzute.
Forbes: Cum au influențat crizele suprapuse, situația geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) și perspectiva rundelor electorale activitatea companiei dvs.?
Mihai Neagu: Activăm într-o industrie care este în strânsă legătură cu consumatorul și puterea lui de cumpărare. Climatul socio-politico-economic, național și internațional, a moderat avântul piețelor și investitorilor, și a avut impact asupra consumului. Mai mult, inflația în zona euro a crescut cu 2,3% în noiembrie, iar costul ridicat al energiei în România a avut efect asupra tuturor în aceeași măsură. Însă le-am gestionat cu echilibru pe toate. Traversăm o perioadă cu multă energie investită, în care avem nevoie de optimism, curaj și înțelepciune deopotrivă.
Forbes: Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Mihai Neagu: Puterea de transformare este unul dintre punctele forte ale companiei și ale mediului de business. Este încurajator să văd că mediul antreprenorial din România își continuă proiectele demarate în ciuda provocărilor care au afectat climatul de business în ansamblu și în ciuda economiei care a mers cu frâna de mână trasă. Cred că în perioada următoare trebuie să ne concentrăm energia și investițiile în inovație, în proiecte care adresează eficiența și optimizarea, și care aduc valoare comunităților din care facem parte. Trebuie să punem mai mult preț pe cooperare și colaborare.
Forbes: Acum, la finalul unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Mihai Neagu: Cred că ne dorim cu toții un stat-partener, care să ofere stabilitate și predictibilitate.Reducerea birocrației, a corupției și îmbunătățirea climatului social sunt esențiale pentru a duce la bun sfârșit proiectul mai vechi al României, de a deveni o forță în regiune. Antreprenoriatul din România contribuie cu peste 50% la PIB, iar așteptarea de la noul guvern este să sprijine mediul antreprenorial. Coerența legislativă este de asemenea importantă, cred că avem cu toții așteptarea aceasta.
Forbes: Care sunt principalele 3 puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?
Mihai Neagu: O prioritate strategică pe termen mediu și lung constă în consolidarea guvernanței corporative , rezultatul final pe care îl urmărim fiind valorificarea cu responsabilitate a acestei resurse prețioase – apa minerală naturală. Sustenabilitatea este un alt pilon pe care construim, cu precădere privind grija față de mediu și impactul pozitiv în comunitate. Și, bineînțeles, continuarea creșterii business-ului este un alt pilon cheie. Perla Harghitei are, cred, cea mai dinamică evoluție din industrie, din ultimii ani, și ne propunem să menținem acest ritm.
Forbes: Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2025?
Mihai Neagu: Este destul de dificil de prognozat. Aceasta ar fi cea mai mare provocare, să poți conduce o afacere și o echipă într-un mediu impredictibil. Presiunea pe resurse se va simți din ce în ce mai acut, o provocare care se va resimți mulți ani de acum încolo. Am încredere că vom gestiona cu succes toate aceste provocări, atât la nivelul mediului de business, cât și ca societate.