Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.
Iuliana Anton, fondator și CEO Wantsome, Academia Prietenoasă de IT
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?
Aș alege cuvântul „adaptabilitate”, pe care se pare că-l punem în practică, acum mai mult ca niciodată, încă de la începutul pandemiei. Anul trecut a fost un an dinamic și destul de imprevizibil, iar capacitatea de a ne adapta rapid la schimbările din mediul de afaceri și la contextul global a fost esențială pentru a menține în parametri satisfăcători motoarele unui astfel de business cum e Wantsome.
Care au fost motivele dumneavoastră de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la începutul anului?
Nu sunt un om care să trăiască în frică și în îngrjorare! Cred că un antreprenor, pentru a crea lucruri bune, are nevoie de liniște și de armonie măcar în lumea lui interioară. Nu pot crea nimic bun din frică, nici în business, nici în viață.
În ceea ce privește rezultatele activității Wantsome, am reușit să menținem performanțele solide la care ne așteptam. Am fost flexibili și am făcut ajustări strategice pentru a gestiona provocările de pe parcursul anului, păstrând un optimism realist.
Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dumneavoastră?
Cred că „incertitudine” ar fi cuvântul cheie aici, un efect direct al instabilității economice pe care o experimentăm. Am remarcat că oamenii care ne trec pragul pentru a se pregăti alături de noi, sunt mai profund preocupați de stabilitatea locului de muncă și de stabilitatea financiară. Acest lucru s-a adăugat pe lista de motive pentru care implementăm o serie de mastery programs, cursuri de aproape 7.5 luni (180 de ore), care te pregătesc într-o anumită zonă a IT-ului. Cursurile sunt acreditate de Ministerul Educației și Ministerul Muncii, iar la final, după susținerea probei teoretice și oractice, cursanții vor primi diploma de programator-ajutor.
Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
Piedicile vin mai ales din zona birocrației și din pricina instabilității economice. Cred că oamenii și comunitățile sunt și au potențialul de a fi punctele forte ale mediului de afaceri în contextul actual, prin expertiză, implicare și intenții bune! Din fericire, comunitatea IT nu duce lipsă de astfel de oameni. Mă bucură să fiu în mijlocul lor și să contribui alături de ei pentru un mâine mai bun!
Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Înaintea unui an electoral complex, îmi doresc și sper ca autoritățile să aibă în plan crearea și menținerea unui climat de afaceri stabil, sustenabil și favorabil dezvoltării.
Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru anul viitor?
Pentru Wantsome, anul 2023 a însemnat 40 de programe de mentorat, 576 de cursanți, peste 70 specialiști IT care au beneficiat de finanțare 100%, prin fonduri europene, la cursurile de upgrade de skilluri, 18 lecții demonstrative gratuite pentru public, 10 workshopuri gratuite pentru comunitate, 30 de săptămâni de HR și 30 de evenimente Unboxing Day – un fel de examen final, în care fiecare cursant are oportunitatea de a-și prezenta proiectul în fața specialiștilor din industrie, noi episoade din Wantsome Podcast și multe evenimente live.
Principalele direcții pe care le avem în vedere pentru anul viitor rămân fidele obiectivelor pe care le-am stabilit încă de la începutul călătoriei noastre de business – în inima strategiei plasăm omul, învățarea continuă rămâne deviză, iar dezvoltarea celei mai mari comunități de IT din România prin mentorat și practică pe bune ne completează misiunea. Un număr îmbucurător și încurajator pentru activitatea noastră este numărul de companii IT în care s-au angajat absolvenții Wantsome. Cunoștințele și abilitățile deprinse cu ajutorul Academiei Prietenoasă de IT au fost apreciate de peste 140 de angajatori.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2024?
Pe de-o parte, va fi imperativ, poate chiar mai mult decât anterior, să ținem pasul cu evoluția tehnologică și să o integrăm în narativa noastră de business. Apoi, cred că este foarte important să fim mult mai vigilenți la schimbările comportamentale ale consumatorilor, asociate cu ritmul accelerat al evoluțiilor și cu evenimentele imprevizibile.