FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?

Cuvântul care caracterizează cel mai bine anul 2023 este „adaptabilitatea”. Anul acesta am învățat să avem viteză de reacție la orice obstacol întâmpinat și flexibilitate în luarea deciziilor.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Unul dintre motivele de îngrijorare a fost acela al ratei inflației ridicate. Pandemia Covid-19 și războiul din Ucraina au influențat puternic inflația. Creșterea inflației ne afectează puternic pe toți, de la producători la consumatori. Marja de profit a afacerii noastre a fost afectată de inflație, iar acest lucru a survenit în urma creșterii costurilor cu materiile prime, în paralel cu scăderea puterii de cumpărare. Obiectivele pe care le-am stabilit la începutul acestui an în ceea ce privește dezvoltarea businessului au fost, în cea mai mare parte, atinse. Cifra de afaceri, dezvoltarea rețelei de distribuție și mărirea capacității de creștere a păsărilor din fermele grupului Safir au fost doar câteva dintre obiectivele țintă.

Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dvs.?

Crizele suprapuse, pandemia, noua situație geopolitică și continuarea războiului din Ucraina au avut un impact semnificativ asupra activității grupului de firme Safir. Am fost nevoiți să ne adaptăm rapid schimbărilor și să ne regândim strategiile și planurile pe care deja le pusesem în aplicare. Izbucnirea și continuarea războiului din proximitatea granițelor țării noastre a afectat puternic scăderea prețului produselor finite cauzată de importul de produse din Ucraina cu taxe reduse. Conflictul din Israel posibil ca pe viitor să aibă impact direct asupra businessului, din perspectiva unei posibile creșteri a prețului la gazele naturale și la petrol.

Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?

În ultima perioadă s-a observat o creștere semnificativă a interesului investitorilor pentru afacerile cu origini românești. Mulți investitori au înțeles importanța și avantajele unor astfel de investiții, mai ales in domeniul agroalimentar. De asemenea, fondurile europene disponibile în diferite arii de activitate reprezintă un instrument important pentru promovarea coeziunii și dezvoltării în cadrul UE, având un impact semnificativ asupra creșterii economice și sociale în diverse regiuni și sectoare de activitate.Din păcate, la noi în țară există o educație deficitară pe toate segmentele – financiar, politic, social, management strategic și operațional. Sistemul educațional este insuficient dezvoltat, iar populația și antreprenorii trebuie să învețe din propriile greșeli pentru a avea rezultatele dorite. De asemenea, un punct slab al mediului de afaceri din România este lipsa personalului calificat. Un al treilea punct slab ar fi acela al accesului la finanțări – proces laborios, intens birocratic, deloc agil.

Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?

Înaintea acestui an electoral – și, de altfel, în fiecare zi – ne dorim ca autoritățile române să fie mai responsabile, să acționeze cu transparență și să găsească cele mai bune soluții atât pentru cetățeni, cât și pentru afacerile din România. Ne dorim ca autoritățile să creeze sisteme care să simuleze competitivitatea produselor (de exemplu standardizarea cărnii de pui), dezvoltarea  de politici care să faciliteze accesul produselor românești pe piața internațională, asigurarea forței de muncă pregătită prin implicare în dezvoltarea sistemului educațional și dezvoltarea facilităților fiscale prin care business-ul românesc să se implice în educarea tinerilor-viitori angajați. Toate aceste măsuri pot contribui la susținerea unui business adecvat și la o creștere economică semnificativă.


Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2024?

Printre cele mai mari provocări ale anului 2024, atât din punct de vedere mondial, cât și al industriei sunt politicile fiscale, tensiunile geopolitice și creșterea costurilor de producție.