Forbes România i-a invitat pe cei mai importanți lideri din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2023 și despre provocările anului 2024 în proiectul editorial #lecțiipentru2024.
Elena Birtoc, cofondatoare & CEO Carel Woodworks
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2023?
Anul 2023 a fost incert, nesigur, schimbător. Pentru Carel Woodworks, a fost un an provocator. După ce oamenii au ieșit din „colivia” globală a izolării cauzate de COVID-19, în care au preferat siguranța în locul libertății, au urmat goana și agitația pe piețele comerciale și financiare, un haos al prețurilor si lanțurilor de aprovizionare, o mișcare browniană, o intervenție puternică a guvernelor. Când lucrurile s-au așezat, a apărut inflația, au apărut guverne slăbite, burse în cădere, război – o depresie globală. Dar, când ți-e frică, înseamnă că provoci ceva nou și ai încredere în viitor, pentru că trebuie să crezi ca să înțelegi. Toate acestea, de altfel, au fost niște „lebede albe”. Nu ar fi trebuit să ne ia prin surprindere. Până la urmă, nevoile îi permit omului să inventeze și să creeze strategii noi pentru a-și îmbunătăți viața.
Care au fost motivele dumneavoastră de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2023? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Frământările noastre au fost legate de schimbările apărute, de evenimentele și șocurile piețelor, de direcția și modelul de business, de felul în care trebuie să ne adaptăm noului mediu – economic, bancar, inflaționist, geopolitic – și unor piețe convulsive, incerte. În 2023 am expus la târgul de mobilă din Milano, la ICFF New York și BIFE-SIM București colecții noi, design și inovație. Astfel, am înțeles că direcția în care ne îndreptăm este cea corectă și că ceea ce facem este ce trebuie. Brandurile locale duc la creșterea brandului României. Ne-am propus ca obiectiv intrarea pe piața românească, o piață în creștere, cu mare potențial. Am investit continuu în marketing, în imagine și brand, în relațiile interumane, pentru ca produsele noastre să fie prețuite.
De 23 de ani pe piața mobilierului, suntem atenți la textura pieței, la cerințele consumatorului, care devine din ce în ce mai puternic și bine informat, căruia îi dăm posibilitatea de a alege mobilierul cel mai confortabil, potrivit lui și familiei sale. Am început, cu satisfacție, să lucrăm și cu designeri români, să dezvoltăm conceptul de „created and made in Romania”. Colaborarea noastră cu Metropolis Architecture București, prin Dragoș Epure, a fost momentul în care am crezut și am înțeles că pot fi „profet” și în țara mea. Am reușit să realizăm primele proiecte în România, după ani de „pribegie” internațională. A fost, pentru mine, profesional, cea mai mare emoție și o experiență frumoasă. Să ai și recunoașterea celor de acasă. Ca o concluzie, pentru noi, anul 2023 a fost provocator, a fost anul semănătorului. Așadar, am răspuns provocărilor, am semănat, am avut curaj, am îndrăznit să ieșim și mai mult din zona noastră de confort, ceea ce a făcut ca sfârșitul anului să ne răsplătească îndrăzneala.
Cum au influențat crizele suprapuse și noua situație geopolitică (continuarea războiului din Ucraina și izbucnirea conflictului din Israel) activitatea companiei dumneavoastră?
Degringolada și haosul provocat de crizele de tot felul, această ostilitate a evenimentelor, prețul energiei, al materiilor prime, al materialelor, toate au făcut ca, pe anumite produse și piețe, să nu mai fim competitivi. Am înlocuit materialele, am creat produse noi, cu plusvaloare adăugată, am renunțat la clienți și produse care nu ne-au adus profit.
Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România în contextul social și economic actual?
România e o țară europeană, iar nivelul de impozitare, în special pentru multinaționale, poate fi considerat aproape paradis fiscal. Viitoarea aderare, sper, la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) o va face și mai atractivă pentru investiții. Mai mult, poziția geografică și siguranța populației sunt, de asemenea, avantaje. Referitor la punctele slabe, e nevoie de o igienizare a mediului de afaceri, de onestitate și eliminarea concurenței neloiale și imorale. Totodată, mai pot fi punctate și lipsa infrastructurii, lipsa forței de muncă calificate și analfabetismul funcțional, mediul educațional fără orientare practică, lentoarea administrației publice și reziliența la schimbare, depresia națională – un fel de vale a plângerii, situația cu spațiul Schengen, corupția, educația și sănătatea, la modul general.
Acum, înaintea unui an electoral complex, ce așteptări aveți de la autoritățile române?
Se spune ca omul își atinge potențialul când interesul său este susținut de instituții puternice. Avem nevoie ca statul să fie funcțional, avem nevoie de o stabilitate legislativă, de reguli simple și clare, de un mediu fiscal transparent, pe care să ne putem așeza strategiile și planurile de afaceri pe termen mediu si lung. Fiind un an electoral, mai degrabă am așteptări de la cei care vor vota.
Care sunt principalele trei puncte ale strategiei dumneavoastră de business pentru 2024?
Principalele trei puncte ale strategiei de business pentru 2024 sunt:
a). În primul rând, comunicarea și atenția au devenit o resursă foarte importantă. Toți ne dorim atenția celorlalți. În mod sigur, felul în care reușim să atragem atenția asupra produselor noastre va fi definitoriu pentru succesul nostru pe mai departe.
b). Apoi, pentru că tot vorbim din ce în ce mai mult de digitalizare, de inteligență artificială, este clar că acestea au devenit o nouă religie. Știm că este nevoie de aceste instrumente, de mijloace de producție dar, ca sursă și resursă, noi vom promova emoția, umanitatea, blândețea, frumusețea lucrurilor uitate.
c). Și, în al treilea rând, puterea brandului. Vom lansa, în curând, brandul ARBORE – cu designul de produs și dezvoltarea de produs. Se spune să nu faci ce se așteaptă de la tine, ci să încerci lucruri noi si să îți depășești limitele.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar și pentru industria/domeniul în care activați, în anul 2024?
În mod natural, piețele ar urma să-și revină, economia globală își va începe trendul de creștere și datorită unor scăderi ale ratelor dobânzilor pe fondul calmării inflației. Sperăm să vină primăvara și pe piețele financiare. Depinde și de noi cum va arăta viitorul. În industria mobilei, probabil, vom asista la multe transformări, vor apărea noi jucători. Transformarea e și ea un principiu de viață. Vor câștiga cei care dau tot ca să exceleze și care își respectă munca. Până la urmă, aceste crize nu spun nimic despre lume, dar o descriu.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania