FacebookTwitterLinkedIn

După doi ani de pandemie, restricții, multe efecte și trenduri apărute în urma „noului normal”, mediul de afaceri local a primit o nouă provocare: conflictul de la granițele țării, cu toate implicațiile sale economice.

În acest neașteptat context, Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social. Pentru că, până la urmă, în ciuda dificultăților, rămân lecțiile de business și de viață.

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022? Argumentați.

VUCA (Volatility, Uncertainty, Complexity, Ambiguity)  e acronimul care definește anul 2022. Am întâlnit o volatilitate mult mai ridicată în 2022 decât în perioada pandemiei. Comportamentul actorilor din piață s-a modificat, de la producători la retaileri, dar, mai ales, s-a schimbat comportamentul consumatorului final. Toate aceste schimbări au condus la readaptarea strategiilor, la reordonarea priorităților, astfel încât, la sfârșitul anului, să atingem obiectivele. Ca subsidiară CHEP, acoperim cu servicii logistice și țările din regiune, parteneri comerciali ai clienților noștri. În mod firesc, complexitatea business-ului crește exponențial.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Motive de îngrijorare au fost pe disponibilitatea resurselor din zona de supply chain. În transporturi, s-a accentuat deficitul de șoferi profesioniști, pentru că o mare parte erau ucrainieni. Tot ce se întâmplă în supply chain-ul european ne afectează. Fluctuația prețului carburanților și-a făcut simțite efectele pe tot lanțul logistic end-to-end. Nu în ultimul rând, am avut presiune din zona disponibilității materiilor prime necesare continuității afacerii, și anume lemnul. Însă în pofida acestor provocări, rezultatele sunt pozitive în România. Putem sa ne mândrim cu faptul că am reușit să implementăm un plan de business continuity și risk management, ceea ce ne poziționează printre puținele companii din România, care raportează creștere double digit față de anul trecut. 

Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?

CHEP nu are subsidiară în Ucraina, dar am fost afectați, ca alți jucători din sectorul de supply chain. În contextul geopolitic actual, am decis să lucrăm cu mai multe variante de plan strategic. Am anticipat posibile schimbări în piață și ne-am ajustat atât nivelul de activitate, cât și investițiile în linie cu aceste provocări, ceea ce a susținut și cifrele. Am fost proactivi, am anticipat. Avem acest plan de business continuity management care funcționează.

Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?

Punctele forte ale mediului de afaceri local sunt reziliența, o capacitate de a adaptare la provocările interne, mult mai mare aici decât în economiile mai dezvoltate. E în cultura, în mentalitatea noastră, am avut mereu provocări. Adaptabilitatea e suținută de o rețea extinsă, flexibilitate în decizie și rapiditate în execuție. Văd vulnerabilități în zona de reglementare legislativă privind economia circulară. Ar ajuta un cadru legislativ local standardizat cu legislația Europeană pentru adaptarea mai rapidă la energia verde.

Care credeți că sunt măsurile pe care guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără piederi majore? (falimente, insolvente, blocaje)?

Cred că toate măsurile trebuie gândite la nivel macro pentru a aduce stabilitate și predictibilitate pentru toți jucătorii din piață, care să încurajeze continuarea investițiilor în spațiul românesc. Consider că România are un potențial de dezvoltare mai mare. Creșterea economică a rămas pe plus, cu un potențial de creștere foarte ridicat și în continuare.

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?

Trăim o perioadă de mare volatilitate a pieței, determinată de creșterea costurilor de logistică, în special a prețurilor de transport, exacerbată de creșterea prețurilor la energie și de niveluri extraordinare ale inflației. Iar răboiul din Ucraina a intensificat aceste probleme. De aceea pentru 2023 provocarea principală va fi stabilitatea geopolitică.