FacebookTwitterLinkedIn

Peter Barta este unul dintre cei mai activi susţinători ai educației antreprenoriale din ultimii ani. El este CEO-ul Fundației Post Privatizare și finanțatorul școlilor de vară Young Leaders Club (YLC Entrepreneurship și YLC Finance. La Forbes Summer School, Peter Barta a vorbit despre cele zece caracteristici ale unui antreprenor de succes şi a încurajat tinerii să devină antreprenori sau intraprenori, în funcţie de ce li se potriveşte. „Dacă vreţi să începeţi un business pentru că nu mai vreţi să aveţi şef sau pentru a avea mult timp liber, atunci sunteţi sortiţi eşecului”, le-a atras el atenţia. „Şefi veţi avea toată viaţa, fie că vor fi sub forma furnizorilor, clienţilor, partenerilor. De fapt, vă doresc să aveţi cât mai mulţi şefi”. Diferenţa este satisfacţia personală, a subliniat Barta.

O alternativă ar fi intraprenoriatul, implicarea unei persoane din interiorul unei organizaţii (angajat) pentru a crea business şi a dezvolta idei din proprie iniţiativă, fără a fi pe cont propriu. „Este mai greu să fii intraprenor, pentru că sunt câteva condiţii de îndeplinit: să fie o companie tehnologizată, care încurajează ideile noi şi îmbrăţişează eşecul”.  Cele mai bune exemple sunt General Electric sau Google care încurajează intraprenoriatul, oferind angajaţilor posibilitatea de a se ocupa timp de două ore pe zi de proiectele lor personale.

Peter Barta crede că antreprenoriatul se poate învăţa sau se poate face după ureche, dar, la fel ca în sport, este mai bine să înveţi tehnicile decât să le ghiceşti singur. Un alt sfat al mentorului de la Young Leaders Club ar fi să nu se lase influenţaţi de sentimente şi să nu treacă cu vederea greşelile grave.

Galerie foto Forbes Summer School