FacebookTwitterLinkedIn

PAULA PÎRVĂNESCU – Fondatoare Romanian Business Chamber

Paula Pîrvănescu este un actor cheie în consultanţa de business din România. Cu o carieră de 20 ani în dezvoltarea mediului antreprenorial românesc, dublată şi de expertiza în finanţările europene, Paula este Fondatoarea Romanian Business Chamber (RBC).

Cum ați reușit să vă impuneți ca o voce influentă și puternică în lumea afacerilor și a leadership-ului feminin?

Ambiția, echipa, dorința de a construi mereu și fermitatea în deciziile luate, consider ca au fost și sunt partenerii mei în plan profesional. Primul meu „interviu” l-am avut la vârsta de 11 ani, prin participarea la o competiție „Ce ai face dacă ai fi stăpânul lumii pentru o zi” și am început așa: „Mai întâi aș asfalta drumurile, aș crea condiții de trai bun tuturor oamenilor, aș face lumea mai buna…” la 17 ani distanta, atunci când am renunțat la sistemul bancar și am pornit pe drumul fondurilor europene, primul proiect pe care l-am făcut a fost chiar de asfaltare a drumurilor comunale. Din start am început cu proiecte de anvergura. Investiții în infrastructura rutieră, infrastructura socială, educațională, alimentare cu apa și rețele de canalizare și am continuat cu proiecte destinate IMM-urilor, atât cele cu activitate de producție, cât și cele cu activitate de servicii. Las aici câteva exemple: structuri de cazare, diverse fabrici, cabinete de stomatologie, clinici medicale, pompe funebre, Horeca, gestionarea deșeurilor, centre de zi, săli de fitness, activități de agrement și multe altele.

Îmi place sa muncesc! Îmi place sa am reușite profesionale, nu sunt grozavă în administrarea propriului business, îmi iau esența din susținerea și dezvoltarea businessurilor partenerilor mei. Cred în parteneriate și în echipa! Nu las niciodată pe nimeni în urma și mereu prioritizez situațiile partenerilor sau ale echipei, chiar și în defavoarea mea sau lăsându-mă pe mine în plan secund. Încă nu am ajuns la nivelul meu maxim, dar cu siguranță acest moment nu este departe.

Într-o lume a bărbaților, într-o Românie „emergenta” , într-o societate încă în formare, mie îmi place sa fiu lider. Înainte de a ajunge aici, am trecut prin toate fazele vulnerabilității, am renunțat la judecata procesului de comunicare, nu mai împart lumea în „bun”, „rău”, „corect”, „greșit”, sunt flexibila, mă adaptez, deschid ușile și mă așez la masa. Mă ajuta experiență și expertiza acumulata în cei 20 ani. Aleg uneori sa folosesc „liniștea” ca sa pot domina conversația, îmi asum răspunderea, îmi controlez emoția și înțeleg rolul și puterea fiecărei peroane cu care sunt în discuție. Eu consider ca doar pasiunea poate detrona autoritatea.

Ca să reușești, ca să fii leader, ai nevoie de expertiza. Expertiza fără pasiune, nu își atinge nivelul de eficiență. Dar atunci când adaugi și răbdare și perseverenta, cu siguranță ești ultima persoana care rămâne în picioare într-o dezbatere și de ce nu, la masa negocierii.

Care au fost principalele lecții și obstacole pe care le-ați învățat sau întâlnit pe parcursul carierei dvs. în calitate de femeie de afaceri?

Principala lecție pe care consider ca am învățat-o și acceptat-o este aceea de a nu mai crede/spera în predictibilitate. Așa cum viața de zi cu zi nu este sigura și nici nu stii câți ani trăiești, la fel este și în business sau în relațiile cu oamenii. Birocrația, lipsa de viziune, confortul, mediocritatea, inadaptabilitatea legislativă și administrativa la nivelul business-urilor din România sunt paerte din obstacole. Chiar dacă România este o țară mică și o națiune relativ tânără, mediul de afaceri este încă în „așezare”. Puține societăți comerciale înființate în anii 1990 mai există azi în piața. Nu avem încă business-uri moștenite de generații, noi acum scriem istorie și acum ne formăm sistemul antreprenorial. În anumite Patronate, Federații sau Confederații mai există persoane care au trecut prin tot acest proces, dar ei nu reușesc sa se adapteze noilor cerințe de piață. De la consignațiile din anii 90, am ajuns sa facem cumpărături online, spre exemplu. Altfel, în casele noastre, dar și în birouri avem o dependență bună de tehnologie. Internetul este cea mai bună „unealtă” a timpurilor noastre. Afacerile inteligente se fac prin instrumente cât mai inteligente și toate sunt posibile datorită internetului.

La un nivel auto-reflexiv, prin prisma evenimentelor profesionale și a vortexului în care acestea m-au pus, am învățat să mă adaptez, la rându-mi. Am început  sa comunic aservit, sa nu mă mai abat de la planul meu, am pus mereu acces pe pasiune, și când nu am fost pregătită sa muncesc mult, am stat și am muncit mult și am ales sa fiu înconjurată de oameni motivați.

Cum vedeți rolul și responsabilitatea femeilor de afaceri în susținerea altor femei și în promovarea egalității de gen în mediul de afaceri?

Feminismul în doctrină e una, însă practica este afectată de metodologia sub care feminismul este insuflat și aplicat în formarea mediilor socio-economice. Afacerile și politica sunt făcute de noi pentru noi. Iar principiile feminismului sunt despre educația de la firul ierbii și acolo să mai lucrăm.

Femeile din România nu sunt sprijinite, cele care reușesc „își iau singure” job-ul, își construiesc singure business-ul, își ating telurile profesionale prin ambiție, devotament, lupte cu tot și cu toți pentru a fi luate în serios. Cred că puține femei susțin și promovează alte femei. Competiția în această zonă, este foarte mare. Dacă aș avea de ales între o femeie și un bărbat în dezvoltarea unui proiect, aș alege femeia.

Femeile trebuie să învețe să sfideze așteptările sociale, acelea stereotipale, să reprezinte mereu ideea de „mână de fier” chiar dacă sunt reprezentantele sexului frumos din punct de  vedere social, să învețe sa își recunoască meritele, sa își construiască o echipă profesională puternică, să reușească sa creeze un echilibru între viața de familie și cea profesionala și să depășească frica de eșec. Putini bărbați de stat sau oameni de afaceri din România știu sa stea la masa negocierilor cu o femeie.

Personal, am simțit  lipsa mentoratului, mi-am pierdut concentrarea și eficiența într-o perioadă în care am fost efectiv copleșită de durere emoționala, am cunoscut ce înseamnă îndoială de sine, am trecut prin perioade fără susținere, am avut piedici și orice alt obstacol a apărut în calea mea, l-am dărâmat și am mers mai departe .

În viață riscam chiar dacă suntem conștienți ca este posibil sa o luam, oricând, de la zero.

Care sunt cele mai semnificative inițiative sau proiecte în care v-ați implicat și au fost marcante pentru portofoliul de afaceri al României?

Sunt multe exemple aici. Toate proiectele de succes le-am făcut cu sprijinul echipelor mele. Cele mai importante proiecte au foste gestionate în perioada în care am coordonat echipa din Invest România, toate au fost proiecte de țară cu impact semnificativ în economie și diverse proiecte legislative.

Există o determinare între rata prezenței femeilor în afaceri și încrederea investitorilor în profilul țării targetate?

Nu știu dacă exista aceasta analiza pe țara noastră, dar există criterii de audit pentru companiile investitorilor care au în vedere prezența femeilor în poziții de conducere. Mai mult, fac mereu trimitere la adaptabilitate datorită faptului că este un element des auzit la momentul 0 al captării unui investiții, iar un leadership feminin consolidate relevă o țară educate și adaptată prezentului.

Știu sigur ca numărul doamnelor antreprenor este în creștere. Știu sigur ca doamnele au început sa fie luate în seama mult mai mult decât în urma cu 10 ani, știu ca doamnele antreprenor livrează uneori mai bine și mai mult decât un domn antreprenor și știu sigur ca doamnele mereu câștigă.