Soldații francezi sunt cazaţi în containerele pe care le-au folosit în Mali, în Operaţiunea Barkhane, titrează Le Monde.
Trimis în tabăra militară de la Cincu, un reporter francez al publicaţiei Le Monde a scris un articol despre lipsa infrastructurii şi a elementelor de logistică pe care o întâmpină militarii francezi trimişi în România pentru a întări flancul de est al NATO în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, informează Monitorul Apărării și Securității.
Potrivit jurnalistului, condiţiile în care stau militarii sunt comparate cu cele din Războiul din Kosovo, din 1990.
De asemenea, în același articol, Le Monde titrează că deşi terenul pus la dispoziţie de armata română militarilor francezi este perfect pentru executarea unor exerciţii cu tancurile franţuzeşti, tabăra din Cincu nu dispune de infrastructura necesară pentru a găzdui atât de mulţi militari şi echipamente. Astfel, francezii ar fi fost nevoiţi să îşi mute cele 250 de vehicule – printre care şi 13 tancuri Leclerc – de 54 de tone pe nişte dealuri, pe care au trebuit să le niveleze.
Reporterul Le Monde scrie și despre condiţiile în care au stat militarii francezi care, după ce au fost cazaţi în corturi de campanie, au fost mutaţi în containere dotate cu băi şi dormitoare, trimise din Franţa continentală, în special din Mali, unde au fost folosite pentru Operaţiunea Barkhane.
Totodată, se subliniază și tematica hrănirii militarilor, ce ridică probleme întrucât sunt necesari 30 de paleţi de mâncare pe săptămână care, în acest moment, sunt transportaţi din Franţa, din motive sanitare, cu camionul. „Apa este livrată zilnic de şase cisterne, pentru că tabăra Cincu nu este conectată la nicio reţea de apă. Unsprezece centrale electrice asigură alimentarea cu energie electrică, acestea fiind alimentate cu motorină din Franţa”, se arată în articolul publicat în Le Monde.
O altă problemă semnalată cu privire la condițiile militarilor francezi face referire la faptul că aceștia sunt obişnuiţi cu temperaturile ridicate din Sahel – iar, aici, temperatura poate ajunge şi la -15 grade iarna, poligonul aflându-se la poalele Munţilor Carpaţi. Astfel, fiind sensibile la frig, din cauza unor componente electronice, potrivit Le Monde, noaptea, cabina tancurilor Leclerc este acoperită cu o suflantă cu aer cald.