FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul Le Manoir Gourmet Market face parte dintr-un parteneriat încheiat între reprezentanții investitorului și dezvoltatorului imobiliar One United Properties (BVB: ONE) și Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir.

Inaugurat la One Herăstrău Towers, Le Manoir Gourmet Market se întinde pe o suprafață de 400 de mp. Magazinul încorporează o brutărie, o patiserie, o brasserie, un sushi bar, o măcelărie, precum și o selecție de legume și fructe bio și produse bio.

„Suntem încântați să inaugurăm acest nou concept în cadrul One Herăstrău Towers și suntem siguri că va aduce valore comunității noastre și întregului cartier”, a declarat Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties.

Le Manoir Gourmet Market este rezultatul parteneriatului dintre investitorul și dezvoltatorul imobiliar One United Properties și Cristian Preotu, proprietarul magazinului, care a recunoscut că, până în prezent a investit în acest spațiu suma de un milion de euro.

„Le Manoir Gourmet Market aduce atmosfera pariziană în București, cu cele mai bune produse gastronomice, de la brutărie și patiserie marca Eclair de Genie, la pește proaspăt, stridii, măcelărie, dulciuri și vinuri. Barul franțuzesc se deschide dimineața cu croissants proaspăt copți și cafea de specialitate, transformându-se apoi într-o mică braserie pe parcursul zilei, pentru a deveni Wine & Cocktail Bar seara. Gama largă de opțiuni gastronomice este completată de Sushi Room, barul de sushi cu produse din pește atent selecționate, deschis zilnic. Ne propunem ca prin Le Manoir Gourmet Market să surprindem chintesența gastronomiei într-o ambianță elegantă, cu design sofisticat”, subliniază și Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir.

ONE UNITED PROPERTIES (BVB: ONE) este unul dintre principalii investitori și dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, România. Compania este tranzacționată la Bursa de Valori București, iar acțiunile sale sunt incluse în mai mulți indici precum BET, ROTX, STOXX, FTSE Russell Global All-Cap și FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging.