FacebookTwitterLinkedIn
  1. Ce cuvânt caracterizează cel mai bine anul 2021?

Aș alege o expresie: inovație prin tehnologie. Synevo a îndrăznit mai mult și a implementat o serie de soluții digitale care oferă clienților beneficii importante. Derulăm ample programe de digitalizare pentru îmbunătăţirea fluxurilor operaţionale şi cultivarea unei experienţe pozitive a pacienţilor.

Astăzi, clienţii Synevo pot achiziţiona direct online servicii medicale de laborator, se pot programa online pentru recoltare, pot interacţiona cu un chatbot cu funcţii de auto-învăţare, pot primi recomandări personalizate de pachete de analize sau pot opta pentru interpretarea directă a rezultatelor analizelor medicale, cu ajutorul unei echipe de medici, specializați în medicină de laborator, anatomie patologică și genetică.

De asemenea, derulăm în zece centre de recoltare din țară un proiect axat pe utilizarea tehnologiei în procesul de recoltare la copiii cu vârste de peste 6 ani, pentru încurajarea dezvoltării prevenției în rândul acestui segment. Am dezvoltat o soluție bazată pe Virtual Reality cu efect optim în reducerea stresului în procesul de recoltare.

Copiii intră într-un univers VR care îi distrage de la actul medical. Astfel, devin mici exploratori, transportați într-o lume virtuală, prin intermediul unui echipament special. Copiii rămân cu o amintire plăcută, oferind o premisă pozitivă pentru o viitoare recoltare.

  1. Care au fost motivele dvs de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2021? (pandemia, criza economică, criza de materii prime, inflația, forța de muncă, criza guvernamentală, altele). Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Dificultatea numărul unu în domeniul nostru de activitate este accesul dificil la personal de specialitate, pe fondul creșterii atractivităţii sistemului public de sănătate şi a numărului insuficient de absolvenţi din ultimii ani. Totodată, impredictibilitatea generată de contextul pandemic și de efectele sale în plan economic au reprezentat factori care au necesitat o gestionare atentă.

Estimările făcute la începutul anului au fost prudente, având în vedere necunoscutele și dependența de evoluția pandemiei. Putem spune retrospectiv că evoluția este bună, însă simțim în continuare o încetinire a utilizării serviciilor de laborator pentru testele de bază, necesare în diagnosticarea și urmărirea evoluției afecțiunilor, altele decât Covid-19.  De-a lungul anului au fost închise spitale, ambulatorii, pentru pacienții non-Covid, au fost amânate intervenții chirurgicale, iar acest lucru a avut impact în business-ul nostru.

3. Care au fost motivele de satisfacție sau de optimism în 2021?

Principalul motiv de satisfacție a fost reprezentat de reluarea procesului de extindere la nivel național pentru un acces mai facil al pacienților la servicii de diagnostic de laborator, la standarde înalte de calitate. Anul acesta am atins obiectivul de a fi prezenți cu cel puțin un centru de recoltare în toate județele țării.

Ne-am extins constant în ultimii ani, investind în dotarea centrelor și laboratoarelor și în educarea continuă a personalului medical. În paralel, am susținut dezvoltarea unor servicii care să îmbunătățească experiența paciențiilor și prin care să venim în întâmpinarea nevoilor lor, cum sunt serviciile  Synevo Decoder sau Virtual Reality Kids.

  1. Cum caracterizați mediul privat de afaceri din România în anul 2021 în privința rezilienței și dinamicii? Argumentați.

Există un număr mare de companii în România cu o experiență vastă și echipe de profesioniști care au luat cele mai bune măsuri pentru adaptarea la noile condiții din piață. Synevo și multe alte companii au trecut în ultimele două decenii prin multe transformări care au permis crearea unor mecanisme avansate de răspuns și adaptare. Credem că, în general, mediul privat s-a adaptat bine, în condițiile incertitudinilor generate de pandemie și lipsei programelor de susținere guvernamentală pentru anumite categorii de business (HoReCa, spre exemplu). Acum suntem mai pregătiți să ne adaptăm mai rapid și mai profund la modificările condițiilor de piață, în multe domenii de activitate.

  1. Care sunt deciziile bune pe care le-a făcut guvernul pentru încurajarea și susținerea mediului de afaceri din România în anul 2021?  Care sunt lucrurile pe care trebuia să le facă, dar nu le-a făcut?

Măsurile corecte pot fi luate pe baza unor date concrete și a soluțiilor oferite de specialiștii în domeniu, implicând mai puțin politicul în acest proces. Avem exemple concrete din țările europene, unde deciziile s-au bazat întotdeauna pe sfatul specialiștilor în domeniul sănătății publice, iar mecanismele de control pentru evoluția pandemiei au avut efect. Din păcate, în România acest lucru s-a întâmplat parțial, iar efectele înregistrate în această toamnă, când am fost într-o poziție nefericită la nivel mondial ca număr de decese și infectări, ne spune că statul român trebuia să facă mai mult de atât și mai hotărât. În plus, văzând deficiențele înregistrate în gestionarea sănătății publice la nivelul direcțiilor de sănătate publice, în gestionarea pandemiei, precum și evoluția dramatică ulterioară, ne arată că sunt multe lucruri de îmbunătățit la acest nivel, structural și funcțional. Concluzionând, răspunsul și adaptabilitatea guvernului la realitățile și efectele pandemiei, deși bine intenționat, a fost limitat și pe alocuri necoordonat.

  1. Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial în anul 2022?

Educația – domeniul medical se confruntă cu o lipsă de specialiști și cu o migrație spre diverse țări mai atractive profesional. Va fi nevoie de investiții în educație pentru formarea acestor specialiști care să poată deservi nevoile din societate.

De altfel, cred că este nevoie de investiții în educație, la orice nivel și în multe arii de activitate, de la sănătate la administrație publică și IT. Am văzut, mai ales în acest an, că atitudinea față de sănătate, fie că vorbim de medicină profilatică sau terapeutică, precum și înțelegerea corectă a acțiunilor de sănătate publică este direct influențată de înțelegerea informațiilor accesate, educația având un rol cheie în acest sens. 

Synevo va continua să investească în educație la orice nivel, atât pentru pregătirea echipelor interne, în relația cu specialiștii din domeniul medical, cât și pentru schimbarea comportamentului pacienților dinspre diagnostic și tratament spre prevenția apariției unor afecțiuni.

De asemenea, credem că digitalizarea va juca un rol din ce în ce mai important în viitor, transformând experiențele pacienților, dar și opțiunile de tratament. În cazul histopatologiei, de exemplu, digitalizarea poate contribui decisiv la eficientizarea operațiunilor prin acces online la medici specializați în anumite arii de diagnostic histopatologic.