FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanții Public Affairs Community of Europe, organizație care reunește asociații din domeniul de public affairs din 17 jurisdicții europene, bazată pe principiile diversității, eticii și transparenței (PACE), au ales noua echipă de conducere. Astfel, Laura Florea a fost aleasă noua președintă a PACE. Ea este fondatoare și vicepreședintă a Asociației Registrul Român de Lobby, vicepreședintă a Romanian Business Leaders și Managing Partner al agenției Point PA&PR.

Conducerea PACE va fi asigurată de: 

  • Laura Florea – Președintă (România – ARRL) 
  • Maria-Rosa Rotondo – Președintă onorifică (Spania – APRI) 
  • Dominik Meier – Vicepreședinte (Germania – De’ge’pol) 
  • Matti van Hecke – Trezorier (Belgium – BePact) 
  • Vaclav Nekvapil – Membru (Cehia – APA) 
  • Francesco Macchia – Membru (Italia – Il Chiostro) 
  • Aristide Luneau – Membru (Franța – AFCL) 

Mandatul noului consiliului se va axa pe: extinderea organizației, sprijinirea membrilor pentru reglementări juste în domeniul lobbyingului, contribuția la recomandările internaționale în această privință, comunicarea beneficiilor dialogului dintre guverne și părțile interesate, precum și programe de educație pentru noua generație de profesioniști.

Laura Florea, președinta PACE: „Nicio lege a lobby-ului nu va fi putea fi un panaceu pentru combaterea corupției, așa cum nici buna guvernare nu semnifică doar absența corupției. Este crucial să ne asigurăm că în toate statele europene procesele decizionale și acțiunile noastre, ale guvernanților, mediului economic și ale societății civile, sunt efectuate într-un mod corect, transparent și benefic pentru oameni. Este esențial să dezbatem și să înțelegem cum putem aplica pilonii unei bune guvernări în acest dialog – stat de drept, transparență, reglementare, responsabilitate și participare eficientă la actul de guvernare.” 

Istoria PACE a început în mai 2011, când asociația italiană Il Chiostro și asociația spaniolă APRI au lansat o inițiativă istorică și fără precedent în Europa, reunind reprezentanți ai 27 de țări europene din domeniul afacerilor publice.

Din mai 2024, PACE sprijină interesele a 17 jurisdicții: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania, precum și cea de la nivelul instituțiilor europene. În 2025, Summit-ul va avea loc la Roma, iar în 2026 în Lisabona. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.