Hotelurile care fac parte din lanțuri internaționale continuă să depășească unitățile independente în aproape toți indicatorii de performanță, potrivit ediției 2026 a European Accommodation Barometer, anual realizat de Statista și Booking.com.
Raportul arată că optimismul din industria ospitalității continuă să crească în Europa: aproximativ șase din zece operatori europeni apreciază că situația actuală a afacerii este bună sau foarte bună. În același timp, hotelurile de lanț se declară mai încrezătoare decât cele independente în privința condițiilor economice, gradului de ocupare, tarifelor practicate, accesului la finanțare și planurilor de investiții.
Autorii studiului explică acest avantaj prin puterea de scalare a marilor rețele, care dispun de resurse mai consistente pentru investiții, adoptă mai rapid noile tehnologii și beneficiază de acces mai facil la capital.
Cu toate acestea, tendințele pieței sunt similare pentru toate tipurile de unități de cazare. În 2026, un număr tot mai mare de operatori au raportat creșterea gradului de ocupare, în timp ce ritmul de majorare a tarifelor medii pe cameră începe să încetinească, semn că cererea rămâne solidă, dar presiunea asupra prețurilor se temperează.
Studiul European Accommodation Barometer 2026 analizează percepțiile operatorilor din industria hotelieră și a cazărilor turistice din 15 țări europene și este realizat anual de Statista în parteneriat cu Booking.com.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.