După ce iahtul Evrima, operat de lanțul hotelier Ritz-Carlton, și-a finalizat în luna iunie testele pe mare, Four Seasons a anunțat, la Monaco Yacht Show, lansarea primului sau iaht, care își propune să redefinească noțiunea de călătorie de lux pe mare.
Cu un profil care combină linia unui superyacht contemporan cu alura unui pachebot din anii 30, iahtul operat de Four Seasons va avea 96 de apartamente, suprafața fiecăruia pornind de la 60 de metri pătrați. Însă pereții sunt modulari și, în caz de nevoie, permit amenajarea a 56 de apartamente mai mari. Mai mult decât atât, punțile pot fi configurate individual ca reședință privată pentru familii sau grupuri.


Lung de peste 200 de metri, vasul are la ultimul nivel o structură care seamănă cu coșul de fum al pacheboturilor clasice, dar în cazul de față „coșul” adăpostește patru punți cu apartamente cu o suprafață totală de aproape 900 de metri pătrați. Dimensiunea considerabil redusă față de a marilor nave de croazieră permite accesul în zone unde accesul acestora este imposibil sau interzis.
Conceptul de călătorie pe mare pe care îl propune Four Seasons se vrea a fi diferit de croazierele oferite de marile pacheboturi, dar și de cele de pe un superyacht. Itinerariul este flexibil într-o anumită măsură, iar activitățile din fiecare zi nu sunt prestabilite, putând fi personalizate după dorințele fiecărui client.

La bord vor exista 11 restaurante și o piscină în partea dinspre pupa a vasului, iar patru bărci Riva vor face legătura cu țărmul. Raportul dintre numărul pasagerilor (112 sau, maxim, 196) și cel al membrilor echipajului este de 1:1.
Iahtul – primul dintr-o serie de trei – va fi construit de șantierul naval italian Fincantieri și va costa aproximativ 1,16 miliarde de dolari. Four Seasons va demara rezervările la sfârșitul anului viitor, pentru sezonul 2025, când este prognozată inaugurarea noii nave.
Four Seasons devine astfel competitorul lanțului hotelier Ritz-Carlton, care și-a anunțat încă de acum cinci ani intenția de a intra pe piața croazierelor de lux. Primul iaht operat de Ritz-Carlton, Evrima, și-a încheiat testele pe mare în iunie anul acesta.