FacebookTwitterLinkedIn

Lanțul german de produse cosmetice Douglas vrea să se listeze la Bursa de Valori din Frankfurt în primul trimestru al acestui an.

Potrivit unor surse apropiate companiei și care vor să rămână anonime, oficialii Douglas vor să listeze compania la Bursa de Valori din Frankfurt în luna martie, notează platforma RetailDetail.eu, citând Reuters.

În prezent, lanțul german de produse cosmetice Douglas este evaluat la șapte miliarde de euro.

„Douglas vrea să folosească banii încasați prin listarea la bursă, în special, pentru achitarea datoriilor, care se ridicau la 3,4 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie 2023 – o sumă ce reprezintă de aproape cinci ori profitul de bază ajustat al companiei”, susțin sursele.

În exercițiul financiar încheiat în septembrie 2023, vânzările au crescut cu peste 12%, la peste 4 miliarde de euro, iar EBITDA ajunsese la 726 de milioane de euro.