FacebookTwitterLinkedIn

Lancia va fi partenerul auto al celei de-a 44-a ediții a Festivalului de Film de la Torino, care se desfășoară între 24 noiembrie și 2 decembrie.

Producătorul italian va pune la dispoziția organizatorilor o flotă de automobile Lancia Gamma, destinate transportului actorilor, regizorilor și invitaților din industria cinematografică.

Parteneriatul face parte din seria de evenimente prin care marca marchează 120 de ani de la înființare. Lancia a fost fondată la Torino, pe 27 noiembrie 1906, iar colaborarea cu festivalul consolidează legătura producătorului cu orașul în care a luat naștere.

„Lancia. Elegance takes the stage” este conceptul sub care marca va fi prezentă la festival, printr-o campanie care pune în legătură istoria automobilului italian cu lumea cinematografiei. Lancia amintește de modele devenite parte din istoria filmului, precum Aurelia B24, prezentă în pelicula Il Sorpasso, și Gamma, din Giallo Napoletano, dar și de eleganța marilor actrițe care au marcat cinematografia.

Prin această asociere, compania urmărește să își promoveze identitatea legată de designul italian și de industria culturală, amintind și de prezența unor modele Lancia în filme devenite repere ale cinematografiei italiene.

Credit foto: media.stellantis.com

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.