FacebookTwitterLinkedIn

Cu primul model Droptail, La Rose Noire, Rolls-Royce atinge un nou apogeu al personalizării. Mașina are o listă întreagă de dotări concepute și realizate exclusiv pentru ea: de la vopsea și procedeul de aplicare, la interiorul „parchetat” cu 1600 de piese asimetrice de furnir, plafonul electrocromatic, ceasul Audemars Piguet unicat din bord (care poate fi scos și purtat la mână) și până la propria șampanie, un cupaj exclusiv pentru La Rose Noire, provenind de la podgoria Champagne de Lossy.

Totodată, cu noul model Rolls-Royce își încalcă propriile tabuuri: La Rose Noire este cel dintâi Rolls cu grila frontală Pantheon înclinată în partea superioară. Și este tot primul la care sigla mărcii este „deconstruită” și reprodusă sub forma unui pin pe montantul spate al mașinii.

Însă La Rose Noire este, înainte de toate, o expresie a romantismului. O familie (probabil americană – automobilul a fost înmânat proprietarilor la sfârșitul săptămânii trecute, în California, la Pebble Beach, în cadrul unei ceremonii private desfășurate cam în aceeași perioadă cu renumitul Concours d’Elegance) a decis să sărbătorească o viață bine trăită comandând un automobil Rolls-Royce inspirat de trandafirul Black Baccara, originar din Franța, floarea favorită a doamnei. Nuanța foarte închisă a petalelor, apropiată de culoarea rodiei coapte, pare negru în umbră, dar în lumină prezintă o strălucire sidefată de roșu.

Aceste nuanțe unice de roșu și negru au constituit baza paletei de culori a lui Rolls-Royce La Rose Noire Droptail. Roșul a primit numele de True Love, iar nuanța mai închisă a fost botezată Mystery, după natura misterioasă a florii care își schimbă culoarea în funcție de lumină.

Mașina este vopsită în roșul True Love și, ca trandafirul Black Baccara, își schimbă culoarea după lumină. Pentru a obține aceste efect, specialiștii în vopsitorie de la RR au dezvoltat un nou proces de aplicare a vopselei, a cărui structură a fost definitivată după nu mai puțin de 150 de încercări. Stratul de bază este acoperit cu cinci straturi de lac transparent, fiecare fiind amestecat cu o altă nuanță de roșu.

Nuanța închisă a fost dezvoltată special pentru acest proiect și a fost denumită Hydroshade datorită aspectului său lichid. Substanța nu a fost aplicată prin vopsire, ci prin electroliză: un anumit electrolit de crom a fost introdus în procesul de cromare și aplicat pe fiecare piesă din oțel într-un strat cu „grosimea” de un micron. Piesele au fost apoi șlefuite până au căpătat strălucire.

Acoperișul detașabil a fost de asemenea conceput și realizat anume pentru modelul Droptail. Plafonul are o zonă din sticlă electrocromatică a cărei transparență poate fi controlată de la un buton din bord. Un montant spate incipient, inexistent la alte decapotabile, este un detaliu spectaculos de design și locul unde este aplicată, sub forma unui pin, sigla Rolls-Royce deconstruită pentru prima dată în istoria mărcii.

Acum că suntem de acord că silueta fluidă și culoarea mașinii nu pot fi trecute cu vederea, să ne îndreptăm atenția către interior, unde se află cel mai complex „mozaic” creat vreodată de Rolls-Royce – rezultatul a aproape doi ani de cercetare și experimentare.

Veritabila operă de artă este o reprezentare abstractă a căderii petalelor de trandafir, obținută prin îmbinarea a exact 1.603 triunghiuri de furnir de lemn negru de paltin. Modelul complex – prezent pe bord, în spatele scaunelor și pe capacul portbagajului – este obținut din 1.070 de piese perfect simetrice care alcătuiesc fundalul și 533 de piese roșii asimetrice reprezentând petalele.

Montarea acestui puzzle solicită într-o asemenea măsură atenția încât artizanul însărcinat cu asamblarea lui a putut lucra doar în sesiuni de câte o oră și nu mai mult de cinci ore pe zi. Meșterul lucrează pentru Rolls-Royce de când era ucenic și a avut nevoie de nouă luni pentru a duce această sarcină la bun sfârșit.

Furnirul este obținut din paltin negru din Franța și fiecare piesă a mozaicului a fost tăiată, sablată și poziționată manual. S-a folosit vopsea doar pentru colorarea pieselor roșii, ansamblul fiind acoperit cu un lac a cărui formulă a fost concepută special pentru acest proiect și a cărei dezvoltare a durat un an.

Rolls-Royce La Rose Noire Droptail are intergrat în bord, în partea pasagerului, un ceas unicat comandat de client la Audemars Piguet. Este vorba despre un model special de cronograf Royal Oak, asortat cu culorile mașinii și acționat de un mecanism unic, cu încărcare automată.

Clientul a cerut ca acest ceas să poată fi montat pe mașină, dar și să poată fi scos din bord și purtat la mână. Sistemul a fost dezvoltat de la zero de Rolls-Royce și acum, la atingerea unui buton, ceasul apare în bord. Când ceasul este scos, locul său este luat de un cadran în centrul căruia se află o monedă de aur alb pe care artizanii de la Audemars Piguet au gravat manual un trandafir. Motivul trandafirului a fost gravat discret, tot în atelierele Audemars Piguet din Elveția, și pe boxele sistemului audio. Cureaua ceasului și cadranul cu trandafir sunt păstrate într-un buzunar special, confecționat din piele și amplasat în portieră.

O astfel de mașină merită sărbătorită cu un pahar de șampanie. Chiar cu un pahar din propria licoare cu bule: proprietarii au comandat, la Champagne de Lossy, realizarea unei șampanii vintage exclusive pentru La Rose Noire. Este una dintre cele câteva astfel de solicitări onorate de venerabila podgorie în cei 160 de ani de existență. Băutura exclusivă este însoțită de setul de servire Champagne Chest pe care Rolls-Royce l-a personalizat conform dorinței clientului, cu detaliile specifice La Rose Noire.