Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, și Emmanuel Macron, președinte Franței, se întâlnesc duminică la Paris cu pentru a marca 60 de ani de la tratatul de reconciliere franco-germană, care a pus capăt deceniilor de rivalitate marcate de războaie sângeroase.
Întâlnirea celor doi lideri a fost amânată din octombrie din cauza unor dezacorduri pe mai multe subiecte cheie, de la energie la apărare.
Evenimentul va începe cu o ceremonie dedicată Tratatului de la Elysée, la Universitatea Sorbona, la care sunt invitați reprezentanți ai celor două parlamente și guverne.
Pe lângă președinții parlamentelor francez și german, Olaf Scholz și Emmanuel Macron intenționează să țină discursuri.
După-amiază va avea loc cel de-al 23-lea Consiliul de miniștri franco-german, reunind cabinetele celor două părți, informează RRA.
Problema continuării sprijinului pentru Ucraina va fi unul dintre subiectele unei mese rotunde la care participă Scholz, Macron și miniștrii de externe și ai apărării din cele două țări.