Difuzat în 70 de țări și având o audiență de peste 60 de milioane de persoane în lumea întreagă, interviul acordat, duminica trecută, lui Oprah Winfrey, de prințul Harry și Meghan Markle, va continua să facă valuri încă multă vreme.
Nu doar vorbele celor doi sunt și vor fi analizate, ci și felul în care au fost îmbrăcați, mai ales că în astfel de ocazii și la acest nivel nimic nu este întâmplător, iar vestimentația este o declarație în sine.
Forbes SUA observă că rochia Armani de 4.700 de dolari, din mătase neagră cu un imprimeu floral alb, purtată de Meghan, seamănă izbitor cu cea purtată de Wallis Simpson în 1937, într-un portret care i-a fost făcut cu o săptămână înainte ca regele Edward al VIII-lea, unchiul reginei Elisabeta a II-a, să abdice.
Edward al VIII-lea a domnit mai puțin de un an (din ianuarie până în decembrie 1936) și a renunțat la tron pentru a se putea căsători cu americanca Wallis Simpson, femeia de care era îndrăgostit (și cu care a fost însurat 35 de ani, până la decesul său, în 1972). Casa regală britanică a fost împotriva relației lui Edward cu Wallis pentru că aceasta mai fusese căsătorită și divorțase.
Meghan Markle este, de asemenea, americancă și a mai fost căsătorită. Ca și Wallis, a făcut un prinț să renunțe la îndatoririle regale – sau, dacă ar fi să folosim formularea lui Meghan și Harry, l-a eliberat din „Firmă”. Deși noțiunea de „firmă” – cu referire la familia regală – a fost consacrată de prințul consort Philip, ea a fost „lansată” de regele George al VI-lea, tatăl reginei Elisabeta a II-a, care se pare că a declarat: „Noi nu suntem o familie, suntem o firmă.”
Floarea albă de lotus, imprimeul de pe rochia Armani purtată de Meghan, semnifică iluminare, regenerare și renaștere. Dar, potrivit Institutului pentru Studii Asiatice de pe lângă Universitatea Binghamton, floarea de lotus poate fi o analogie perfectă pentru condiția umană: chiar dacă își are rădăcinile în ape tulburi, lotusul face cea mai frumoasă floare. Este o aluzie la originile modeste ale lui Meghan, dar și la faptul că ea și soțul ei au renăscut după separarea de monarhia britanică – un „act de disperare”, după cum l-a caracterizat Harry.
Meghan și Harry au dezvăluit că anumiți membri ai familiei regale și-au exprimat preocuparea vizavi de culoarea pielii copilului pe care cei doi îl așteaptă. De asemenea, casa regală nu a vrut să o protejeze pe Meghan de atacurile rasiste din tabloidele britanice.
Poate pentru a sublinia o dată în plus de care parte a baricadei se situează, Meghan a asortat la rochie o brățară Cartier cu diamante, care i-a aparținut mamei lui Harry, Prințesa Diana.
Potrivit Forbes SUA, cuplul are o avere estimată la aproximativ 10 milioane de dolari. În august anul trecut, cei doi au cumpărat cu 14 milioane de dolari o vilă în Santa Barbara, iar o lună mai târziu au semnat un contract pe cinci ani, în valoare de 100 de milioane de dolari, cu canalul de streaming Netflix, pentru producție de documentare.
Meghan și Harry așteaptă o fetiță. Cei doi sunt căsătoriți din 2018 și au un fiu, pe Archie Mountbatten Windsor, care va împlini doi ani în luna mai.
Foto profimediaimages.ro

