Cautare




, Editor Coordonator

Interviu |
|

La cafea cu Georgeta Dendrino

Fericiți cei care au un mentor. Pentru ceilalți (desigur, cei interesați de un upgrade al propriei persoane și personalități), există Georgeta Dendrino, executive coach și Managing Director al companiei Interact, specializată în consultanță și formare profesională.
FCB_SKY_8884

 

De ce tocmai liderii au nevoie de un coach? Sunt de obicei persoane de succes, care le spun altora ce să facă. De ce ar accepta o astfel de persoană să-i spună altcineva ce să facă?
Aș spune că nu doar ei pot beneficia de un coach. Orice om interesat de propria dezvoltare, transformare ar trebui să apeleze la un coach, un mentor. Toți avem nevoie de sprijin, de cineva care să ne dea alte perspective, „să ne pună pe șine”, cum spunea un client de-al meu. Când vine vorba de lideri, un coach mai este important deoarece, cu cât un om este mai sus în organizație, cu atât are șanse mai mari să audă doar ce vrea să audă. Cei din jur îi spun ce cred ei că el vrea să audă, ce au văzut că funcționează. „Vreau ca oamenii să îmi spună adevărul chiar dacă plătesc cu propriul job”, celebra afirmație a lui Samuel Goldwin a produs efectul invers. Sunt puține organizațiile cu o cultură unde oamenii au o doză de lipsă de respect sănătoasă față de șef, își spun părerea asertiv și nu sunt dați afară. Este greu pentru un manager să audă păreri diferite de a sa dacă el însuși nu are încredere în sine, dacă posedă o doză prea mare de narcisism, detașare, oarece paranoia, sau dacă manifestă uneori comportamente disfuncționale. Coach-ul are o oarecare „imunitate diplomatică”, poate să îi pună liderului o oglindă în care să vadă ce alții nu îi spun, ce îi e mai dificil să accepte, și să pornească împreună pe o cale discretă de transformare. Spun discretă pentru că un coach este mereu în spate, nu este despre el în această călătorie, este despre lider. Coach-ul este asemenea lui Jiminy Cricket – stă în umbra lui Pinocchio, acesta din urmă iese în lume și explorează, iar, la final, păpușa din lemn devine om. Îmi place metafora pentru că, de fapt, ce vreau în proiectele mele este ca liderii cu care lucrez că devină ei înșiși cea mai bună versiune a lor în acel moment, iar această versiune să aibă un impact pozitiv în organizații. Când mai multe organizații devin locuri în care oamenilor le face plăcere să lucreze, înseamnă că liderii și-au făcut bine treaba (iar coaches, în umbră, de asemenea).

 

De fapt, cum vă explicați că a apărut nevoia acestui serviciu, de executive coaching?
Această nevoie a existat dintotdeauna. Alexandru cel Mare l-a avut ca mentor pe Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului dându-i acestuia cunoștințe din domeniul filosofiei, artei, matematicii, geografiei, politicii, astronomiei. Păstrând proporțiile, desigur, marii lideri au avut mentori, coaches, sfătuitori, cum vrem să îi numim. Coachingul a luat amploare însă în România în ultimii ani. Executive coachingul presupune capacitatea de a fi și mentor, și coach, și consultant, presupune să ai cunoștințe de business și experiență de lucru cu echipe, procese. La nivel global vorbim însă și de o tendință către self leadership. Aceasta înseamnă să înțelegem cât mai multe despre noi înșine, să fim într-un proces continuu de a deveni mai buni, de a ne dezvolta, astfel încât să fim mai buni lideri ai altora, ai organizațiilor, să ne adaptăm mai ușor schimbărilor.

Orice lider poate fi consiliat? Faceți o selecție a „clienților” sau consiliați pe oricine vă solicită?
Oricine poate fi consiliat, însă nu oricine este consiliabil. Sau nu oricând, nu în orice perioadă din viața lor. Am avut câteva situații în care am spus nu. Cererea nu venea din partea cuiva care dorea coaching, ci din partea directoarei de HR. Când am întâlnit însă persoana care ar fi urmat să fie consiliată, am realizat că nu era momentul, nu voia să intre într-un astfel de program, cu sau fără mine. Am aflat la scurt timp că a și plecat din organizație acel manager. Aș adăuga aici un aspect: alegerea are loc de ambele părți. Clientul își alege coach-ul, acesta din urmă are și el un cuvânt de spus. E esențial să existe și o anume „chimie” între cei doi, să existe premisele unei relaționări bune. Dacă o parte nu are suficientă încredere în cealaltă, în capacitatea de a avea o relație constructivă, procesul nu are șanse de reușită.

Care este satisfacția muncii dvs.? Ce înseamnă „o mare realizare” în activitatea dvs.?
Mă bucur când un client reușește ce și-a propus la începutul proiectului cu mine, când el sau altcineva din jurul lui apreciază transformarea, când este promovat sau își găsește calea, echilibrul. Puțini oameni dau feedback; însă când primesc feedback bun de la un executive, este un moment de bucurie pentru mine. Știu că nu e despre mine în coaching, eu sunt în spate, dar dacă cel care e pe scenă are o performanță bună, atunci înseamnă că mi-am făcut bine jobul.

Pe website-ul dvs. spuneți că încercați să citiți 50 de cărți pe an. E lectura pe cale să devină o preocupare a elitelor, un apanaj al leadershipului?
Sper că nu. Am câțiva colegi foarte tineri care citesc destul de mult. Știu oameni care nu citesc, dar ascultă cărți. Și chiar ascultă multe. Asta se potrivește cu stilurile de învățare ale adulților. În afară de situațiile când facem cercetare, vrem să scriem o lucrare academică, și când cred că e nevoie să citim cu creionul în mână (sau să ne facem notițe pe tabletă), mă gândesc că e foarte în regulă și să ascultăm o carte. Până la urmă, tehnologia a pus sub semn de întrebare felul în care am făcut lucrurile dintotdeauna. E greu să ne adaptăm, însă nici să ne împotrivim nu ne ajută. Așa că învățăm să dansăm cu schimbarea, să o integrăm. Cred că multă lume citește; sigur, va mai dura până când România va cumpăra cărți precum alte state, însă eu cred că tendința este pozitivă. Un argument în favoarea acestui gând este că tehnologia ne aduce și dorința de a ști mai mult, curiozitate.

O persoană pe care o admirați (și de ce).
Profesorul meu de la Insead, Manfred. Pentru că este asemenea unui om al Renașterii: poate purta o discuție profundă despre business, psihanaliză, pictură, literatură, leadership, sociologie, istorie, pentru că este o minte sclipitoare, are foarte multă energie, chiar dacă nu mai este prea tânăr, pentru că și-a dedicat viața scopului de a transforma liderii și organizațiile în ceva mai bun.

Persoana căreia îi datorați ceea ce sunteți astăzi.
Profesoara mea de franceză – pentru că, într-o periodă cenușie, cea comunistă, mi-a hrănit imaginația despre ce însemna Franța, cultura acestei țări, m-a inspirat să vreau să ajung acolo când nimeni nu putea pleca din România, să tind mereu către eleganța și rafinamentul ei.

Leadershipul e un domeniu pragmatic. Cum se împacă el cu latura dvs. artistică, romantică (vă place să citiți și să scrieți, iar pe site-ul dvs. mărturisiți că vă doriți să vizitați un atelier de parfumerie și că ați fost la un pas de a deveni stewardesă)?
Leadershipul ține de știință, dar și de artă. E un pragmatism, sunt niște tehnici, desigur, în acest domeniu, dar stilul în care omul se manifestă este esențial. Este ca atunci când te îmbraci elegant, adecvat pentru un cocktail, dar ți-ai pus un parfum prea tare – te poartă el pe tine, în loc să îl porți tu pe el. Arta de a fi leader este ca parfumul adecvat ținutei, contextului, persoanei tale. Am adorat mereu parfumurile, aș putea petrece o zi întreagă într-o parfumerie de nișă. Îmi place să combin diverse parfumuri pentru a crea ceva nou, ce nu are nimeni. Dacă ar trebui să mă reinventez, mi-ar plăcea să mă ocup de parfumuri, de cum se potrivesc ele fiecărei persoane. Mulți nu prea știu să aleagă ceva care să îi pună în valoare. De multe ori, când lucrez cu cineva, aș putea ușor să îi spun ce i s-ar potrivi. E puțin mai greu în on-line însă.

Ați schimba ceva? Dacă ar fi să dați timpul înapoi cu 20-30 de ani, ce ați face altfel?
Aș rămâne în Franța, așa cum aș fi putut acum mai mulți ani, ca să văd ce aș fi întâlnit pe acel drum. Altfel, mi-ar plăcea să trăiesc în viitor, mi se pare că viitorul promite atât de multe, încât mi-aș dori să pot să particip la o lume rapidă, mai inteligentă, care sigur va construi ceva memorabil. Am senzația că noi, cei din generația mea, suntem într-o zonă de tranziție. Lumea mașinilor fără șofer, a unui device mic de pe care să putem controla mai multe, a călătoriilor în spațiu, a unui nivel de trai bun pentru toată lumea, toate acestea și multe altele mă fascinează mai mult decât trecutul.

Foto: Marius Michailov; locație: Il Locale, Șoseaua Nordului 7-9

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii