Teatrul În Culise împlinește zece ani de activitate (la mulți și nenumărați în continuare). Denumirea e deopotrivă misterioasă și contrariantă: cum adică „teatru în culise”, care a fost ideea proiectului?
Mulțumim pentru urare. Teatrul În Culise se numește așa pentru că ne-am dorit o denumire deopotrivă misterioasă și contrariantă, dar mai ales pentru că ne-am dorit ca spectatorul să aibă o experiență completă și prin interacțiunea cu noi, cu actorii, să prindă gustul lumii din spatele a ceea ce se vede pe scenă.
Ne-am dorit întotdeauna să creăm o comunitate în jurul activității noastre și ca vizitatorii noștri să aibă senzația unei întâlniri la cafea în antreul care duce spre culoarul cabinelor. Am încercat să aducem spectacolul de teatru mai aproape de public, să evităm să cultivăm grandoarea roșu-catifelat a actului artistic și să lăsăm oamenii să vină foarte aproape de întregul proces.
De aceea, sloganul nostru de promovare, atunci când am pornit la drum, a fost „Intră și tu În Culise!” – pentru că oricine poate să aibă acces la tot ce însemnăm noi: front stage și back stage.
Care ar fi fost bătăile de cap de care ați fi fost scutit dacă făceați ce faceți la un teatru de stat? Adică de ce ați ales the hard way? De ce teatru independent?
Cred că sunt unul dintre puținii oameni de teatru care a ales să facă teatru independent din convingere. Sigur că acesta vine la pachet cu o serie de obstacole de care ești forțat să treci, dar aduce totodată și posibilități unice de exprimare.
Pe mine m-au cucerit posibilitatea de a monta oricând, orice text, posibilitatea de a promova și a profesionaliza oameni tineri, entuziasmați, dăruiți, vii, posibilitatea de a provoca publicul spre a ieși din convenție. M-a încântat tocmai ideea asta de comunitate și apropierea de oameni, dar și încăpățânarea de a câștiga mereu pariul cu biletele vândute.
Nu cred că a face teatru independent înseamnă neapărat the hard way, a face teatru la stat înseamnă bineînțeles o serie de provocări, probabil de altă natură, care cu siguranță îți pot face munca dificilă. Sigur, mai ales în lumina ultimei perioade, ne gândim, firește, la lipsa de echitate în ceea ce privește diferența de buget și subvenție dintre cele două forme de lucru. Dar sigur că, odată rezolvată această problemă, lucru care sunt convins că pe măsură ce România va deveni un stat civilizat se va întâmpla, a face teatru neinstituționalizat va deveni într-adevăr o opțiune reală pentru orice creator.
Sunt lucruri care funcționează greșit în sistem: ideea asta de angajat pe viață într-un teatru fără criterii de performanță clare, bugete nejustificate pentru diferite producții, bineînțeles nepotisme sau hai să le spunem ”networking” la cel mai înalt nivel, dar asta nu face decât să ne lase pe noi, independenții, să avem măsura clară a performanței prin participarea publicului la evenimentele pe care le organizăm.
Fac teatru independent de 16 ani. Am creat în tot acest timp zeci de titluri de spectacole, am manageriat sute și am organizat probabil mii de evenimente, multe dintre aceste titluri au generat succes atât „de casă”, cât și în rândul criticii de specialitate. În timpul ăsta nu am bătut la nicio ușă și nici nu mi s-a solicitat vreodată serviciul de pe „tărâmul celălalt”. Totul e ok, probabil nu avem nevoie unii de alții.
Pe lângă entuziasmul actorilor care se vor pe scenă, cum trăiește un teatru independent?
Am trei răspunsuri la care mă gândesc. Un teatru independent trăiește din vânzarea biletelor și eventuale finanțări pe proiect venite dinspre bugetul subdimensionat fie al primăriei, fie al AFCN-ului. Cum trăiește Teatrul În Culise? Strict din vânzarea biletelor. Cum ar trebui să trăiască un teatru independent? Cred că aici ar trebui să lucrăm și să dezvoltăm, pentru că mă întrebați de lucrul la stat.
Ei bine, la cel mai performant teatru de stat, încasările din bilete reprezintă maxim 10% din bugetul de cheltuieli anual. Sigur că un teatru independent, adică până la urmă privat, trebuie să își bazeze bugetul de cheltuieli pe încasările directe pe care le face din exploatarea spectacolelor pentru a rămâne performant, dar la acestea trebuie să se adauge niște bugete corect dimensionate nevoii pentru proiectele finanțate punctual de primărie, minister etc.
Trebuie să se adauge (bineînțeles, în baza unei legi mai avantajoase pentru astfel de demersuri) sponsorizări directe din partea companiilor, trebuie să se adauge suportul comunității prin sponsorizări sau donații și bineînțeles, lucru pe care nu știu dacă o să îl prind în activitate, bugete anuale pentru entitățile culturale independente care până la urmă produc acces la cultură în măsură egală cu instituțiile de stat.
Cum stați cu recuzita? Ce fel de spectacole puteți monta?
Atunci când pregătim un spectacol gândim atent și eficient investiția în decor și obiecte de recuzită. Da, există această imagine în legătură cu spectacolul independent că ar fi sărăcăcios și eventual realizat cu doi-trei, maxim patru actori, pentru a eficientiza costurile.
Totuși, noi, la Teatrul În Culise ,avem un repertoriu variat și propunem inclusiv spectacole cu distribuții numeroase (Anti Love Story, Înger căzut la pat, Clinica Sinucigașilor). Am încercat mereu să nu ne lăsăm limitați de barierele astea financiare în creație pentru că vrem să oferim publicului entertainment de calitate. În toată munca mea, atât ca manager, cât și ca regizor, pornesc către public mai întâi și apoi văd cum acomodez resursele. Da, nu avem spectacole luxuriante, dar nici minimalism forțat.
Sunteți și director, și regizor. Cum se împacă una cu cealaltă? Cât de greu e pentru artist să fie manager, cum face managerul să nu se lase sabotat de artistul din el?
S-a făcut un pact, cândva, la un moment dat, iar artistul a acceptat să fie obedient managerului. Așa că se împacă bine. Am înțeles că a fi, a exista, a lupta, devine mai important decât orice tip de excentricități aș fi tentat să execut.
Am învățat să-mi placă ambele dimensiuni ale carierei mele, câteodată chiar mă bucur mai mult pentru realizările de ordin managerial. Nu știu dacă asta înseamnă că unul dintre cei doi a învins, cred că co-există cu maturitate în aceste vremuri dificile pentru ambii. Nici nu știu dacă vreodată voi mai putea să îi despart. Cred că pentru mine aceasta a devenit varianta ideală de lucru.
Și ajungem la durerea ultimilor aproape doi ani, pandemia: cât de tare v-a afectat?
Pe noi, martie 2020 ne-a prins într-un moment de creștere și un moment în care ne apropiam tot mai tare de ceea ce îmi doresc de la Teatrul În Culise. Am trecut prin foarte multe stări în ultima vreme, pornind de la sentimentul cumplit de inutilitate în perioada incertă de lockdown, continuând cu o serie de umilințe la care sectorul cultural independent a fost supus atât de către autoritățile locale, cât și de cele centrale.
Toate discuțiile care s-au întâmplat în ultimul an în legătură cu eventualele ajutoare care nici până astăzi nu s-a reușit să fie implementate, lipsa de cunoștințe legate de acest sector a persoanelor care se ocupă de cultură în România, ne-a adus în situații extreme de-a lungul acestor doi ani. Bucuria este că existăm, în continuare, că nu am închis porțile, și culmea, spre deosebire de orice teatru care a plătit salariile în tot acest timp, noi am produs nouă spectacole noi.
Nu știu cum am putut și vreau să mulțumesc întregii echipe pentru această extraordinară realizare. Nu cred că vreun teatru din România, de stat sau privat, poate să echivaleze această performanță realizată de Teatrul În Culise. Funcționăm la capacitate redusă, dar totuși reușim să vindem cu multe zile înainte de evenimente puținele bilete pe care avem voie să le punem în vânzare. Ceea ce e un semn bun, înseamnă că odată ce această pagină a istoriei va fi parcursă, vom culege și roadele faptului că am strâns din dinți și am mers mai departe.
Anumite teatre oferă spectacole online, dar mai este acesta teatru? Poate fi compensată în vreun fel absența interacțiunii nemijlocite dintre actorul de teatru și spectator?
Etimologia cuvântului „teatru” presupune un loc pentru vizionare. Istoria teatrului arată că această artă s-a întâmplat mereu în prezența publicului spectator. Există teorii, pe care le îmbrățișez, care spun că spectatorul este parte integrantă a spectacolului de teatru.
Și atunci, ce este acela teatrul online? Probabil că voi face parte din generația aceea care refuză să se adapteze noilor curente, dar cred eu că avem deja o altă artă care se ocupă cu adusul de imagine pe ecran și acela este filmul. Putem compara oare arta teatrului filmat cu arta cinematografică? Ce sens are această îmbinare nefericită între două arte, deși aparent asemănătoare, totuși atât de diferite? Sper ca odată cu revenirea la normal pe care o așteptăm cu toții, acest gen să dispară definitiv.
Aveți o trupă numeroasă – aproximativ 40 de actori și studenți la actorie. Care e povestea ei? Ce i-a adus pe acești tineri la teatru, de ce au ales Teatrul În Culise?
Avem un proiect cu o viziune de foarte bună calitate. De-a lungul timpului, alături de Teatrul În Culise au rămas câțiva actori pe care îmi place să îi denumesc „the core group”, iar aceștia bineînțeles în 10 ani s-au profesionalizat, au căpătat experiență, au devenit parte din misiune.
Alături de ei, odată cu fiecare proiect nou, organizăm castinguri, vorbim cu alți colegi actori sau regizori în scopul de a se alătura proiectului nostru. Componenta cea mai importantă a acestui proces este faptul că fiecare „nou venit” experimentează, cunoaște, își dă seama dacă această trupă e un loc în care se simte confortabil atât din punct de vedere artistic, cât și uman, și ajungem să avem fie o relație episodică, fie o relație de lungă durată.
Ajungem bineînțeles să ridicăm provocări grupului: provocarea de a crea spectacole bine primite de public, de a crea spectacole cu un ridicat nivel de calitate în vederea participării la diferite concursuri și festivaluri. În general ne comportăm cu acest proiect cu responsabilitate și cu bucuria pașilor făcuți înainte. Habar nu am ce îi aduce pe acești tineri la teatru, de ce aleg Teatrul În Culise. Probabil curiozitatea. Sper că ceea ce îi face să rămână este profesionalismul cu care tratăm întreaga experiență.
Ce înseamnă Teatrul În Culise pentru dvs.?
Teatrul În Culise pentru mine înseamnă un stil de viață, înseamnă cariera mea. Am evitat mereu să se facă această confuzie între numele meu si Teatrul În Culise, dar până la urmă se pare că nu se pot separa. E foarte mult din personalitatea mea acolo și lucrul ăsta îmi place. Teatrul În Culise este locul în care merg în fiecare dimineață cu o imensă bucurie și satisfacție.
Ce să vă aducă Moșul?
În perioada asta se încheie anul fiscal și există acest mecanism prin care orice societate comercială poate redirecționa 20% din impozitul pe profit sau pe venit către o entitate non-profit. Îmi doresc ca această informație să ajungă la cât mai mulți antreprenori și îmi doresc ca și companiile mari să gândească bugetele de CSR incluzând și entități care se ocupă de cultură.
Teatrul În Culise are nevoie de finanțare, asta este cea mai mare nevoie. Și, ca în filmele de Crăciun, aștept ca cineva să mă convingă că Moșul există. Și dacă vine, să ia cu el, acolo, la Polul Nord și pandemia.
Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv „La cafea cu…”, se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.